HISTORIA: Cine sunt aromanii? (Autor: Marius Diaconescu)
Imprastiati prin Balcani inca din Evul Mediu, aromanii trec astazi printr-o criza identitara fara iesire. Academiile fiecarui stat in care traiesc sustin propria teorie despre originea aromanilor:romani, macedoneni romanizati sau greci latinofoni. Chiar si specialistii cu origine aromana s-au integrat curentelor academice din tara in care locuiesc, ceea ce provoaca un semn si mai mare de intrebare printre aromanii din Romania, Albania, Macedonia si Grecia. Izvoarele si istoriografia ii mentioneaza sub diverse nume: vlahi, vlasi, aromani, macedoromani, farseroti, saracaceni, armani, rramani etc. Va propunem in paginile urmatoare o discutie despre originea aromanilor si despre cauzele crizei lor identitare, fara pretentia de a gasi elixirul. Dar speram sa aducem in atentia cititorului crampeie din istoria fascinanta a aromanilor balcanici, dintre care un numar destul de mare ne sunt azi concetateni. In a doua jumatate a secolului al XI-lea, un demnitar bizantin cu origini armene, Kekaumenos, dedica mai multe pasaje romanilor balcanici, de obicei in legatura cu rascoalele lor impotriva autoritatilor bizantine. Despre originea aromanilor, Kekaumenos ne povesteste intr-o diatriba contra acestora, pe care ii vedea vesnic rasculati contra autoritatilor:
- Va sfatuiesc deci pe voi si pe urmasii vostri urmatoarele, deoarece neamul vlahilor este cu totul necredincios si stricat, neavand credinta dreapta nici fata de Dumnezeu, nici fata de imparat, nici fata de ruda sau de prieten, si deoarece n-a pastrat niciodata credinta fata de cineva, nici fata de imparatii mai de demult ai romeilor. Loviti cu razboi de catre imparatul Traian si infranti deplin, au fost supusi de acesta, iar regele lor, numit Decebal, a fost ucis si capul i-a fost infipt intr-o sulita in mijlocul orasului romeilor.Caci acestia sunt asa-numitii daci, zisi si besi. Si locuiau mai intai langa raul Dunare si Saos, rau pe care acum il numim Sava, unde locuiesc mai de curand sarbii, in locuri intarite de natura si greu accesibile. Bizuindu-se pe acestea s-au prefacut ca nutresc prietenie si ca sunt supusi fata de imparatii de mai demult ai romeilor si iesind din intariturile lor pradau tinuturile romeilor. De aceea romeiimaniindu-se au pornit, cum am spus, impotriva lor si i-au zdrobit. Si acestia, fugind de acolo, s-au imprastiat in tot Epirul si toata Macedonia, iar cei mai multi dintre ei s-au asezat in Elada. (Fontes Historiae Daco-Romanae, III, Bucuresti, 1975, p. 39-41, s.n. - M.D.).

Originea aromanilor in primele izvoare bizantine: dacii lui Kekaumenos

Potrivit acestei relatari, vlahii din Balcani, adica aromanii, ar fi urmasii dacilor invinsi de Traian. Dar cum au ajuns intre Sava si Dunare, adica in actuala Serbie? Daca ne uitam prin istoriile romane contestate de istoriografia romana, care povestesc despre retragerea aureliana, in urma careia s-au infiintat doua provincii sud-dunarene cu numele Dacia, ne apropiem de regiunea indicata de Kekaumenos la originea vlahilor. Dar daca acceptam teoria cronicarului bizantin, ar trebui sa acceptam ca cel putin o parte a populatiei romanizate din Dacia romana s-a retras, in 275, in sudul Dunarii. Povestea despre Decebal a preluat-o din istoriile romane pastrate in mediul bizantin. Care este sursa celorlalte informatii? Cum face legatura intre dacii lui Decebal si vlahii din Balcani? Parcursul acestora este clar delimitat de autor:invinsi de bizantini, s-au refugiat in Epir, Macedonia si Elada, adica in regiuni in care sunt atestati din Evul Mediu pana azi. Autorul i-a cunoscut destul de bine pe vlahi:descrie implicarea lor in rascoala antibizantina si le cunoaste obiceiul transhumantei. Cu ocazia pregatirii unei rascoale in vara anului 1066, vlahii, la intrebarea despre locul in care se aflau animalele si nevestele lor in acel moment, au raspuns ca in muntii Bulgariei, identificati de specialisti cu Muntii Balcanici pana in Pind si Rodope. Kekaumenos completeaza:Caci asa li-e obiceiul, ca dobitoacele si familiile lor sa stea din luna aprilie pana in luna septembrie in munti inalti si in locuri foarte reci. (Fontes Historiae Daco-Romanae, III, p. 31-33). Este prima dovada a migratiei sezoniere sau transhumantei practicate de aromani pana la mijlocul secolului al XX-lea si este prima atestare a principalei ocupatii a aromanilor - pastoritul.

Si romanii lui Kinnamos

Un secol mai tarziu, un alt cronicar bizantin, Ioan Kinnamos, relateaza episodul unei lupte dintre bizantini si unguri. In 1166, imparatul bizantin planuia sa atace regatul maghiar din doua parti. Una dintre osti, comandata de Leon Vatatzes, urma sa ii atace dinspre Marea Neagra. Vatatzes aducea o oaste numeroasa ba chiar si o mare multime de vlahi, despre care se spune ca sunt colonii de demult ai celor din Italia (Fontes Historiae Daco-Romanae, III, p. 239, s.n. - M.D.). Parerile istoricilor despre localizarea acestor vlahi sunt impartite, unii sustinand ca ar fi fost romani din nordul Dunarii, in timp ce altii ii plaseaza in Balcani sau Dobrogea. In conditiile in care bizantinii nu aveau autoritate in nordul Dunarii, nu se poate accepta plasarea lor aici. Nici Dobrogea, locuita de multe populatii, printre care izvoarele nu ii amintesc de romani, nu putea sta la originea unui contingent de romani suficient de numeros incat sa fie remarcat de comandantii militari bizantini si de cronicar. Singura localizare plauzibila a lor este in Peninsula Balcanica, teritoriu supus bizantinilor, de unde acestia puteau recruta oaste si unde sursele ii atesta cu sarcini militare. Dar mult mai importanta este consemnarea traditiei despre originea acestor romani sud-dunareni: despre care se spune arata o traditie care circula deja in cercurile culte de la Bizant despre originea romana a aromanilor. Este o traditie culta, care se vehicula in mijlocul invatatilor bizantini. Este exagerat sa consideram ca exista o constiinta a originii romane la romani, cu atat mai mult la romanii nord-dunareni (apologia acestei idei la A. Armbruster, Romanitatea romanilor. Istoria unei idei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993, pp. 31-32).
Mica Valahie
Aceeasi origine romana a romanilor din sudul Dunarii era invocata de Ionita cel Frumos, tarul Taratului Romano-bulgar, in corespondenta sa cu papa Inocentiu al III-lea. Este frumos sa credem ca exista o constiinta a romanitatii la nivelul poporului (A. Armbruster, op.cit., pp. 33-35), insa ma indoiesc ca afirmatia istoricilor poate fi sustinuta. Sa nu uitam ca aceasta corespondenta cu Papa a fost initiata de mitropolitul ortodox, Vasile de Tarnovo. In conditiile in care recunoasterea titlului imperial pentru Asan de catre papalitate presupunea recunoasterea suprematiei papale, adica o unire bisericeasca regionala, trebuie sa acceptam rolul mitropolitului. Iar acest mitropolit se putea forma doar in mediul bizantin, ceea ce poate sugera sursa cunostintelor despre originea vlahilor balcanici. In capitala bizantina se pastrau consemnate informatiile despre popoarele cu care imperiul intra in contact, care locuiau in imperiu sau cu care aveau razboaie. In conditiile in care o mare parte a izvoarelor bizantine au fost distruse, mai ales cu ocazia cuceririi otomane, putem admite ca in Bizantul secolelor XI-XI se aflau lucrari care au stat la baza acestor discutii despre originea vlahilor, dar care nu s-au pastrat pana azi. Insa Kekaumenos, Kinnamos si probabil mitropolitul Vasile de Tarnovo le-au cunoscut. Mai amintim un alt izvor necunoscut istoriografiei romanesti. Despre vlahii din Akarnania, in sudul Thesaliei, condusi de un anume Constantin Aurelian, cronicarul bizantin Apokaukos afirma ca se aflau un numar mare de colonisti romani, care acum se numeau vlahi (apud A. Koukoudis, The Vlachs:Metropolis and Diaspora, Thessaloniki, 2003, p. 86). Regiunea respectiva a fost denumita mai tarziu Mica Valahie. Potrivit primelor surse bizantine, care discuta despre originea vlahilor balcanici, adica a aromanilor, este invocata originea romana (Kinnamos, Apokaukos si Ionita cel Frumos cu papa Inocentiu al III-lea) sau daca (Kekaumenos), trecuta probabil printr-un proces de romanizare. Trebuie sa retinem ca desi in secolele urmatoare aromanii apar adesea in surse bizantine si otomane, locuind in special in regiunea muntoasa din Balcani, pe teritoriul de azi al Greciei, Albaniei, Macedoniei sau Bulgariei, nu se mai discuta originea lor.

Moscopole, centrul cultural al Balcanilor

Izvoarele bizantine, sarbesti sau otomane ii atesta pe aromani, sub numele de vlahi, prin toata peninsula Balcanica, cu principala lor ocupatie - pastoritul. In secolele XIII-XIV, sate intregi de aromani sunt daruite manastirilor din Muntele Athos, unde, la un moment dat, provoaca agitatii din cauza prezentei femeilor in preajma calugarilor. Regiunea Thesaliei a fost numita Valahia Mare, nume consemnat pana in secolul al XIX-lea, data fiind ponderea populatiei aromane. Aici a existat chiar un stat, format in urma destramarii Imperiului Bizantin in 1204, care a luptat in secolele XIII-XIV cu latinii, bizantinii si apoi cu turcii. Din partea turcilor au primit privilegii care le recunosteau autonomia, in schimbul platii unor taxe si a pazirii trecatorilor montane. Nu au scapat de tributul sangelui, fiind nevoiti sa dea periodic un numar de copii pentru corpul de ieniceri. Dintre acestia, dupa satisfacerea slujbei militare, unii s-au intors in satele de origine, dar erau deja convertiti la islam. Vlahii din Pind, organizati in catune cu caracter seminomad, migrau vara cu turmele lor pana in muntii Macedoniei. In secolul al XVIII-lea, o parte dintre acesti vlahi din Grevena, Samarina, Perivoli etc. se ocupau cu carausia si negustoria. Dintre asezarile aromane se remarca Moscopole, datorita evolutiei sale spectaculoase. Intemeiata la mijlocul secolului al XIV-lea, asezarea s-a dezvoltat mai ales sub stapanirea otomana, deoarece a beneficiat de privilegii si autonomie, in conditiile in care facea parte din domeniul sultanei mama. Sub influenta invatatilor din secolul al XVIII-lea s-a format o traditie culta despre originea orasului in refugiati educati din Constantinopol. Se incerca astfel formarea unei origini onorabile in comparatie cu pastorii din regiune. Desigur ca aceasta teorie nu trebuie sa beneficieze decat de atentia cuvenita unei anecdote.Asezarea a inceput sa se dezvolte dupa noile valuri de imigranti din Metsovo (regiunea Zagori) si Skamneli (Pind), care au intemeiat doua noi cartiere dupa 1611 si 1659. Un alt cartier s-a infiintat dupa 1710 cu imigranti din Postenan, din sudul Albaniei. La finele secolului al XVII-lea a trecut in stapanirea unui inalt demnitar, care i-a confirmat privilegiile si a interzis asezarea musulmanilor. Asezarea s-a dezvoltat intr-un oras prosper, considerat al doilea ca marime in Balcani dupa Constantinopol. Dezvoltarea orasului a fost posibila datorita practicarii comertului, initial itinerant, apoi organizat, prin Balcani pana in Venetia si apoi dincolo de granitele Imperiului otoman, pana la Leipzig sau Poznan. Ei au fost principalii beneficiari ai anexelor economice ale tratatelor de pace de la Passarowitz si Belgrad. Au intemeiat colonii cu scop comercial in mai multe orase din Imperiul Habsburgic, inclusiv in Transilvania. Totodata frecventau marile targuri anuale din Imperiul otoman. Imbogatirea negustorilor de vaza a avut efecte pe plan cultural:s-au construit noi biserici in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, cu arhitectura si pictura de inalta calitate, s-a format o biblioteca, o tipografie si chiar o academie, numita Noua Academie. Practic la mijlocul secolului al XVIII-lea Moscopole a devenit centrul cultural al Balcanilor. Bogatia orasului Moscopole a atras interesul turcilor si albanezilor, care l-au jefuit in 1769. Coloniile comerciale infiintate in Europa Centrala inainte de acest eveniment nefericit le-au permis moscopolenilor sa isi ia avutul cu care ramasesera si sa emigreze in masa. Unii, probabil cei mai saraci, s-au imprastiat prin alte sate aromanesti din Balcani, dar o mare parte a lor au emigrat in Imperiul Habsburgic, unde, pornind de la coloniile comerciale, au dezvoltat adevarate cartiere aromane. Cei ramasi au fost din nou jefuiti in 1788, cu ocazia unui conflict pentru autoritate locala intre doi demnitari otomani, ceea ce a determinat exodul complet al populatiei. In secolul al XIX-lea, o parte a aromanilor au fost atrasi in miscarea nationala greceasca, ce a culminat cu razboiul de independenta si crearea statului grec in 1828. Cativa aromani au ajuns astfel eroi ai poporului grec. Independenta Greciei a marcat primul pas semnificativ spre grecizarea aromanilor.

(Sursa: historia.ro)

(Va urma)