LIGA MILITARILOR: SCUFUNDAREA CARGOULUI CALARASI - 13 IUNIE 1997 (Autor: Albu Danut)
1997, 13 iunie - cargoul Calarasi (pavilion: Romania, IMO: 7413426, comandant: c.l.c. Ionel Melesescu, sef-mecanic Lucian Ranja, armator: Compania Navrom, inchiriat de Compania Hinmar Constanta, 4.800 tdw., echipaj: 21 membri, construit in anul 1974) s-a scufundat pe o furtuna de gradul 10, cu valuri de circa 14 - 16 metri, in zona portului Durban (Africa de Sud), in punctul de coordonate 31 grade 39 minute Sud/ 29 grade 42 minute Est. Cargoul avea o vechime de 23 de ani si incarcase circa 4.000 tone de faina in portul Maputo (Mozambic) pentru Congo. Catastrofa s-a produs si din cauza unor defectiuni la pompele de ulei, care alimentau motorul cargoului. Nava s-a scufundat la ora 10:30 a zilei, iar elicopterele de salvare au ajuns la ora 16:00. Traumatizati si suferind de hipotermie, 20 de membri ai echipajului au fost salvati de elicoptere, de la bordul navei si din cele doua plute de salvare. Timonierul Ion Medeleanu, 43 ani, casatorit, doi copii, a fost dat disparut, ultima data fiind vazut inotand, echipat cu o vesta de salvare de culoare portocalie.

Drama cargoului Calarasi si a echipajului sau

Asa cum cititorii au aflat din presa cotidiana, cargoul romanesc Calarasi a fost noua victima a marii crude, scufundandu-se in Oceanul Indian, in dreptul coastelor Republicii Sud-Africane. Drama petrecuta intr-un loc cu sinistra faima - in largul Coastei Salbatice -, adevarat cimitir al navelor, unde, dupa descoperirea de catre indraznetul navigator Vasco da Gama (1497) a drumului spre Indii si pana astazi, peste 3.000 de nave si-au aflat mormantul. Vom reface, prin amabilitatea domnului Lucian Ranja, sef-mecanic pe cargoul Calarasi, tragica istorie a naufragiului, asa cum a fost ea traita de acest om al marii - cu vechi state de serviciu in Flota Comerciala - sef-mecanic din 1984, care a navigat, printre altele, si pe navele Sacele, Savinesti, Codlea - nave surori cu Calarasi. Un voiaj ce parea, la debut, normal.

Relatarea sefului-mecanic Lucian Ranja:

- Am plecat in acest voiaj fara nici un presentiment. Asa cum de atatea ori am facut-o in cei 22 de ani de cand am urcat la bordul navelor. Nimic nu-mi spunea ca destinul hotarase altfel si ca, in scurt timp, voi trece, impreuna cu colegii din echipaj, prin cea mai grea cumpana din viata mea. In aprilie am pornit, impreuna cu 4 mecanici si un radiotelegrafist, cu avionul spre Dubai, sa schimbam o parte din colegii de la bordul navei Calarasi, apartinand companiei Navrom si inchiriata de compania Hinmar din Constanta. Nu navigasem pe aceasta nava, dar navigasem, de atatea ori, pe cargouri de 4.800 de acelasi tip. Am ajuns fara probleme la Dubai, l-am schimbat pe seful mecanic Gheorghe Mihai, care nu banuia deloc ce sansa are, si nava si-a continuat cursa. Am descarcat in portul arab Fujeirah si am incarcat uree pentru Nacala - Mozambic. Am coborat spre Sud, pe apele Oceanului Indian ce parea prietenos cu noi. Am descarcat la Nacala si am continuat marsul spre capitala Maputo, unde am incarcat faina pentru Congo. Pe 10 iunie ieseam din port, urmand sa ocolim Africa, pe la Capul Bunei Sperante. Marea era linistita, curentul din pupa era favorabil, iar cargoul naviga fara probleme, paralel cu coasta, la 10 - 15 Mm de ea. Aceeasi mare linistita era si a doua zi, doar spre seara a aparut o hula usoara, total inofensiva, despre care nimeni n-ar fi banuit ca este avangarda a ceea ce a urmat. Pe 12 iunie, inca de dimineata, marea a inceput sa se schimbe, vantul s-a intensificat si hula a devenit mai puternica. Am intrebat pe domnul comandant Ionel Melesescu daca avem aviz de furtuna, caci, in acest caz, puteam sa ne adapostim in portul Durban, in timp util, prudenta fiind necesara in cazul unei nave vechi, aproximativ 20 de ani, cum era Calarasi. Dar nu se trimisese nici un aviz de furtuna, asa ca am continuat marsul. Pe la miezul noptii, vantul s-a intetit si a inceput furtuna. Cu putin timp inainte primisem prin radio si avizul de furtuna, dar acum era prea tarziu. Marea era deja de gradul 7 - 8; am incercat sa intoarcem si sa ne punem la adapost la Durban, dar a fost imposibil; valuri enorme, starnite de vant inghetat ce sufla dinspre Sud - Sud - Est, dinspre Antarctica, amenintau sa ne rastoarne, la incercarea de ne intoarce. Eram toti ingrijorati, avizul de furtuna ne sosise mult prea tarziu si ne aflam in plina mare dezlantuita, in acest loc cu sinistra faima in lumea navigatorilor " travers de Costa Salbatica. S-a hotarat sa tinem la capa, singura masura logica in aceasta situatie " adica sa abandonam drumul initial, sa punem prova pe val, pana va trece furtuna. Nadejdea era acum doar in 'inima ' navei, in forta masinilor sale. Toata noaptea am infruntat valurile, cu masina in functiune. Zorii zilei de 13 iunie, cu lumina lor putina, ne-au infatisat o mare cumplita. Valuri de 14 - 16 metri asaltau nava, dimpreuna cu o ploaie cumplit de rece, ca rasuflarea de gheata a Antarcticii. Datorita temperaturii scazute am trecut pe combustibil usor, pe motorina, pentru a inlesni alimentarea. La un moment dat, un val enorm a avariat capacul de la gura de evacuare la avarie si apa a inceput sa intre in sala masini. In 2 - 3 ore au intrat cateva tone de apa, dar situatia era inca sub control, caci o evacuam cu pompele. La ora 7.30 dimineata, mecanicul II mi-a spus ca s-au dezamorsat pompele cu ulei ce alimentau motorul principal. Atunci am simtit, ca si ceilalti, ca ma strabate un fior de gheata. Batrana inima a navei incepea sa cedeze. Am oprit motorul principal, altfel, nealimentat cu ulei, s-ar fi distrus iremediabil. Nava, incercand sa guverneze doar cu carma, a fost rapid prinsa intre valurile de 14 " 16 metri si a inceput sa fie zguduita zdravan. In sala de masini, impreuna cu seful mecanic secund, Costel, motoristul Gheorghe Ceapa, traim momente cumplite de incordare, stiind clar ce se va intampla cu noi daca motorul principal nu va fi relansat. Doream, din toate puterile, sa amorsam pompele, incercand tot ce omeneste este posibil. Am dat drumul la uleiul din tancul de rezerva sa se scurga in tancul de circulatie al motorului principal. Dar totul era zadarnic; pompele nu se amorsau. Prin statie suntem chemati pe puntea de comanda si rasuna ordinul ce ne infioara:
- Abandonati nava!.
Vaporul nu mai putea guverna, era amenintat din clipa in clipa sa se rastoarne. Din reflex ma uit la ceas. Era ora 9:10. Deja nava se aprovase si se bandase la babord. Tot felul de obiecte desprinse de la locurile lor, cadeau peste noi. Am parasit ultimul sala masini, in fata mea mergand seful mecanic secund. Motoarele auxiliare mergeau si compartimentele erau luminate. M-am repezit la cabina sa-mi iau vesta de salvare si sa imbrac ceva mai gros. In cabina, frigiderul, smuls din amarajul sau, fusese zvarlit in usa dormitorului si o blocase. Cu groaza m-am gandit ca as fi putut ramane blocat acolo. Am luat centura din cuierul de la intrare si un pulover si am plecat. Eram ultimul care ajungea pe comanda. Banda navei se accentuase la 30 de grade si mergeam cu dificultate. O pluta era deja in mare, umflata si legata cu saula. Nava s-a zguduit din nou si am fost proiectat in peretele opus al comandei, avand o secunda o viziune de cosmar - un glas al cuiva striga cumplit la mine:
- Ce cauti tu aici?.
M-am dezmeticit, resimtind o durere acuta in spate. Am iesit pe punte barcii si am umflat a doua pluta, eu si ofiterul III punte, un baiat aflat la primul sau voiaj. I-am zis ca ma arunc in mare si sa faca si el la fel. Mi-am dat drumul ca pe un tobogan, de pe puntea barcii, caci nava se inclinase teribil. In apa mi-am scos puloverul si am inceput, din toate puterile, sa inot, departandu-ma de nava care, scufundandu-se ne putea sorbi in adanc. Eram la 25 - 30 metri de nava. M-am uitat la ceas. Era 10.20 Am vazut cum prova navei noastre se infundase in valuri, iar pupa, cu elicea in aer. O multime de saci cu faina, scapati din hambare, acopereau marea. M-am uitat inapoi si am vazut a doua pluta, umflata de noi, goala si langa ea, pe sacii ce pluteau, pe timonier. I-am strigat sa prinda pluta, ca vin si eu. Nu stiu daca m-a auzit. Un val enorm ne-a rasucit si a fost ultima data cand l-am mai vazut pe bietul nostru coleg de bord. La 10:35 nava se scufundase. Am prins un bocaport ce plutea, apoi altul, si m-am tinut de ele; tot tinandu-se de un bocaport a venit langa mine ajutorul mecanic.
Pe creasta unui val l-am vazut pe secund, care inota si el spre noi. Am hotarat sa ne tinem aproape, cat putem. Eram singuri, in plin ocean, rasuciti de valurile enorme, sub ploaia ca gheata, ce nu mai contenea. Vedeam, prin perdeaua de ploaie si spuma de val, coasta. Mareea era spre uscat, dar, cu disperare, realizam ca dupa miezul zilei ea se va schimba, tarandu-ne spre larg. Minuscula noastra sansa era sa ajungem la uscat. Dar cum, cand eram biete jucarii in voia valurilor? Cel putin, ne gandeam, valurile alunga rechinii ce infesteaza aceste ape… Preferam sa murim inecati decat in falcile groaznicelor fiare ale marii. 4 ore interminabile, pe care nu le voi uita in veci, ne-am zbatut in acest infern, realizand cu scurgerea orelor, cum sansele noastre de scapare se diminueaza implacabil.

Salvarea vine din cer

Dar, la ora 16.10, prin perdeaua de ploaie si nori, ce se deschidea scurt ca sa se inchida iar, am vazut cum scaparea ne vine din… Cer. Din Cerul care, in atotputernicia si mila sa, a indrumat cele doua elicoptere ce au aparut, providential, pe o vizibilitate practic zero, deasupra noastra. Pe chingi au coborat scafandri, care ne-au cules rand pe rand. Pe noi, cei 6 oameni agatati de bocaporti, pe cei 12 oameni de pe prima pluta, aflata si ea undeva in deriva si alti 2 de pe a doua pluta. A doua pluta pe care timonierul, sarmanul nu a prins-o, dupa cate am aflat si s-a pierdut pentru totdeauna in imensitatea oceanului. Ferestrele norilor s-au inchis iar si elicopterele au fost silite sa plece cu noi, cei 20 de oameni de la bord si cu salvatorii nostri. In 15 minute ajungem la Durban si primim primele ingrijiri si, mai pretioasa ca aceasta, ingaduinta de a telefona ACASA! De mare ajutor, aratand ca sangele apa nu se face, ne-a fost si domnul Sorin Necsoiu, seful imigratiei romanesti de la Durban, aflat mereu alaturi de noi. Peste cateva zile - mi-amintesc ca prin vis - am plecat la Johanesburg, am traversat cu avionul Africa, ajungand la Viena, apoi, cu un alt avion, la Otopeni, unde, plangand impreuna, am imbratisat-o pe Petra, sotia mea.

PS. Prin amabilitatea domnului Lucian Ranja, avem posibilitatea sa oferim cititorilor nostri si secvente din articolele publicate de ziarul Saturday Paper ce apare la Durban, pe 14 iunie, a doua zi dupa naufragiu, articole ce releva drama din unghiul de vedere al salvatorilor carora marinarii romani le raman profund indatorati pentru bravura lor, pentru riscul ce l-au infruntat spre a-i salva.

Saturday Paper, 14 iunie 1997. Smulsi din mormantul de apa

Actionand in conditii de vizibilitate aproape zero si scuturate de vanturi de taria furtunilor, doua elicoptere apartinand Escadrilei 15 au ridicat in siguranta la bord de pe Coasta Salbatica 20 de marinari romani disperati si extenuati. Marinarii de pe vaporul lovit, Calarasi, au infruntat curajos valurile de 14 metri, pentru a mai bine de 5 ore, inainte de fi salvati cu ajutorul scafandrilor militari, la 10 mile marine Est de Port. St. Johns. Calarasi a disparut la 7 mile in mare, dupa ce a transmis un semnal de pericol la Institutul national de Salvare Marina. Tremurand de frig si incapabili sa vorbeasca engleza, marinarii s-au imbratisat fiecare si cu echipajul aeronavei, dupa ce au fost salvati dintr-un aproape neindoielnic mormant de apa. Infasurati in paturi, mai multi dintre ei au izbucnit in lacrimi. Personalul paramedical Peter Beees si Jeeva Govender au acordat asistenta medicala de urgenta si, dupa aterizarea pe aerorportul Margate, echipajul navei a fost dus la spitalul South Coast. Purtatorul de cuvant al spitalului, Rob Fereira, a spus ca toti cei 20 de oameni ai marii sunt intr-o stare stabila si ca vor fi externati maine. Cand au fost adusi erau traumatizati si sufereau de hipotermie, dar dupa un dus fierbinte, o cana de supa si o farfurie buna de mancare erau bine. Un marinar era inca dat disparut ieri dupa-amiaza tarziu, cand vremea infioratoare a fortat elicopterele sa abandoneze cercetarea. Cautarea va fi reluata astazi in zori. Conform spuselor membrilor echipajului, nava a avut probleme la masini. Scafandrii militari Able Seamen, Neil Swart, Stefan Kleznhans, Jacques de Beer Kotze si Ed Dingle au coborat in apa inghetata, pentru a ajuta la ridicarea marinarilor la bordul elicopterelor. Purtatorul de cuvant al Fortelor Aeriene, locotenentul Roy Bridges, a spus:
- Aceasta salvare a fost intreprinsa in cele mai rele conditii pe care pilotii nostri le-au incercat vreodata la o salvare. Ei merita incredere deplina pentru ceea ce au dus la indeplinire.

xxx

Nemultumiti ca nu si-au primit asigurarea, supravietuitorii de pe cargoul Calarasi fac dezvaluiri fulminante privind scufundarea navei

Dupa cum se stie, in data de 15 iunie 1997, cargoul Calarasi (armator: compania Navrom, operator: firma Hinmar) s-a scufundat pe coasta Africii de Sud. In acest accident naval si-a pierdut viata timonierul Ion Medeleanu. La 5 luni de la tragicul accident, echipajul nu a intrat in posesia asigurarii pentru efectele personale (asa-numitul sac al marinarului). Nebrevetatii ar trebui sa primeasca suma de 1.500 dolari de persoana, ofiterii - 2.000 dolari, iar comandantul si seful mecanic cate 2.500 dolari. Nemultumiti ca nu si-au primit asigurarea, mai multi navigatori si familiile acestora s-au prezentat la compania Navrom. Directorul general, Marius Predescu, le-a adus la cunostinta faptul ca societatea de asigurari Ingosstarkh din Moscova a trimis banii pe data de 17 noiembrie, in contul Bancorex, dar nu s-a confirmat primirea lor. El i-a asigurat pe navigatori sa banii lor nu vor capata alta destinatie. In fata ziaristilor prezenti, membri echipajului au facut o serie de dezvaluiri privind conditiile in care s-a petrecut accidentul naval. Timonierul Larion Danila a declarat:
- Dl. comandant Melesescu nu a vrut sa intoarca nava in timpul furtunii, caci a avut sarcini trasate de la dl. Hava, directorul firmei Hinmar. Nava se putea intoarce cu o zi inainte. Eu sunt timonier. Eu am vrut sa intorc nava cu o noapte inainte de a se scufunda. Si se putea intoarce nava. Ofiterul II mi-a spus ca nu putem intoarce noi nava si sa-l trezim pe d. comandant. Nu l-am trezit, caci era obosit. La ora 12 ziua (in data de 12 iunie - n.n.), s-a hotarat si dl. comandant sa intoarca nava. Dar nu s-a mai putut. Puterea motorului scazuse sub o suta de ture pe minut, iar furtuna se intetise. Era de forta 10 - 12. Cu o zi inainte, nava se mai putea intoarce, caci acest lucru a fost cerut de mine, de seful mecanic si ofiterul I mecanic. Noi stiam ca furtuna este in fata. Eram in dreptul portului Durban (Africa de Sud), un port mare unde puteam intra la adapost. Nu ne-a permis dl. Hava, directorul Hinmar-lui, sa intram, caci compania avea datorii in Africa de Sud. Daca intram, vaporul urma sa fie arestat si Hinmar trebuia sa plateasca datoria. Asa ca a hotarat sa continuam drumul. Mai bine sa se scufunde vaporul si or sa se ia asigurarile, decat sa se plateasca datoria. Ofiterul electric Toma Spanu sustine declaratia timonierului Danila. El afirma urmatoarele:
- Motorul navei era relativ vechi, fara reparatii capitale. Nu mergeam in parametrii normali, respectiv 175 - 180 ture, ci cu 130 - 140 ture, cu care se putea naviga pe o mare normala, nu pe furtuna. In ultimele ore, turatia scazuse sub 50.
Dl. Toma Spanu afirma:
- Domnului Hava i se comunicase faptul ca nava are probleme la motor. In permanenta i s-au comunicat problemele privind necesarul de materiale. Toate reparatiile s-au facut cu echipajul. D-lui Hava i s-au transmis faxuri cu reparatiile si piesele de schimb necesare.
Timonierul Larion Danila a mai declarat ca dl. Hava stia foarte bine ca nava nu este dotata cu harti. In zona unde am fost, in Mozambic, nu aveam harti. Ofiterii I, II si III au vorbit personal cu dl. Hava ca nu pleaca din portul Nacala, din Mozambic, la Maputo, tot in Mozambic, caci nu au harti si nu au cum sa ajunga, fiind o zona dificila. El le-a spus sa plece, ca in momentul in care ajung in rada, o sa primeasca harti si tot ce mai trebuie. Am ajuns in portul Maputo. Nu s-a primit nimic. Am intrat orbeste.

xxx

Scufundarea navei Calarasi a fost cercetata de Parchetul Constanta si Inspectoratul Navigatiei Civile.