ASFAN: Propulsia OZN (Autor: Alexandru Musat)
Explicatii posibile ale performantele de zbor caracteristice OZN-urilor
OZN -urile ce pot fi incluse in categoria unor nave mai mult sau mai putin extraterestre, au doua importante stari de evolutie aeriana:
-zborul planetar in care ele anuleaza atractia gravitationala cu Pamantul,
-zborul galactic in care se merge mai departe si anume se anuleaza interactia gravitationala a navei cu restul universului exceptand o directie si un sens. Incercand sa explicam cele doua moduri de deplasare, trebuie sa ne amintim ce este gravitatia. Isaac Newton stabileste ca interactia gravitationala dintre doua corpuri este direct proportionala cu masa lor si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele. Mai simplu interactia gravitationala creste odata cu masa corpurilor si scade cu distanta. Conform acestui model, unui corp de o anumita masa i se atribuie un camp gravitational ce nu depinde si de alte proprietati ale acestuia. Cercetarile moderne au aratat insa ca interactia gravitationala este influentata de proprietatile magnetice ale corpului studiat. Newton poate fi scuzat pentru omisiunea sa, caci atunci cand el a stabilit legea ce-i poarta numele, interactia electromagnetica era inca departe de a fi studiata si inteleasa in profunzime. Cu aceste remarci sa vedem ce se poate intampla la deplasarea de tip OZN. Primul mod de evolutie al OZN - urilor, zborul planetar, in care ele sunt percepute vizual si deplasarea are loc in preajma Pamantului, consta din punct de vedere tehnologic in anularea atractiei gravitationale a navei fata de Pamantul. Acest lucru se realizeaza prin modelarea spatiala a campului gravito-inertial al navei, astfel incat forta de interactie atractiva cu Pamantul sa fie compensata de o forta egala acesteia, dar cu sens contrar. Aceasta forta se manifesta intre nava si restul universului, intensificarea ei facandu-se prin crearea unui camp magnetic sau prin polarizarea giroscopica pe directia si sensul necesar anularii acceleratiei gravitationale a navei in preajma Pamantului. Campul magnetic creat ca si miscarea giroscopica are rolul de a realiza o polarizare spinoriala la nivel microscopic in nava respectiva. Starea de polarizare este transmisa pe o distanta mica si aerului din jurul navei, generandu-se astfel un microclimat ionizat ce favorizeaza deplasarea fara frecari hidrodinamice la suprafata ei. Celalalt mod de deplasare, zborul galactic, este mult mai spectaculos, dar si mai dificil de realizat tehnologic. El fiind o extindere a primului la scara universului, consta in realizarea unei polarizari spinoriale perfecte a electronilor si nucleelor navei pe directia deplasarii. Acest proces are ca rezultat crearea unei invizibilitati optice si radar a acesteia pe alte directii spatiale decat cea a polarizarii. Disparitia navei din zona in care se afla este uneori interpretata ca dematerializare, termen care cel putin din punct de vedere fizic este ambiguu. Urmatoarea faza a modului de deplasare galactic consta in polarizarea si ca sens. Miscarea se face pe directia si sensul dat de polarizare. Viteza deplasarii nu este limitata de viteza luminii pentru ca nava dispare ca realitate fizica gravitationala in toate directiile exceptand-o pe cea a polarizarii spinoriale. Deplasarea se face pana in momentul cand nava este depolarizata ca sens. Urmata si de o depolarizare ca directie, nava pare ca se materializeaza in zona in care a avut loc depolarizarea ca sens. Realizarea practica a acestor procese este dificila, iar pentru organismele biologice aflate in incinta navei, din cauza intensitatii foarte mari a campului magnetic creat, poate fi deosebit de periculoasa. Vezi Experimentul Philadelphia. Ca urmare a particularitatilor modului galactic de deplasare, acesta are loc numai rectiliniu, modificarile de directie facandu-se brusc nu in arc de cerc ca in cazul vehiculelor clasice. Traiectoria unei nave aflate in modul gravitational de transport are alura unei linii frante in punctele de modificare a directiei. Pilotarea ei se face intr-un mod care aduce cu ceea ce este cunoscut in parapsihologie ca telechinezie.

Stadiul actual al realizarilor umane

Cercetari privind dependenta proprietatilor gravitationale ale corpurilor de caracteristicile magnetice au fost facute inca din anii '30 ai acestui secol. In America, Charles Brush a studiat anomaliile gravitationale prezente la diverse roci avand planuri de simetrie accentuata. Apar acum relatari ca si in Germania colective de oameni de stiinta au studiat posibilitatea realizarii unor nave care sa se deplaseze pe baza unui efect levitogravitational observat la giroscoape. In anii '50, colective de cercetare din Statele Unite si Canada au studiat interferentele posibile dintre gravitatie si magnetism in legatura cu teoria campului unificat a lui Albert Einstein. Henri Coanda, un alt pionier al zborului plecat de pe meleagurile noastre, ajunge la concluzia ca OZN-urile se deplaseaza holografic. In numarul din octombrie 1953 al revistei americane Electrical Manufacturing se poate gasi un articol care incearca sa arate uriasele cheltuieli de bani si timp facute in acest domeniu. Titlul sub care a aparut acest scurt articol era : Fortele Aeriene au organizat cercetari asupra magnetismului. In articol se spunea ca Indiana Steel Products Company tocmai acceptase 3 contracte pentru explorarea unor chestiuni in domeniul magnetismului si anume: posibilitatea unor noi aliaje magnetice, proprietatile magnetismului, teoria fenomenelor magnetice, precum si cercetarea aplicata, fabricatia si punerea in practica a rezultatelor. In 1955 apare in Franta o lucrare a locotenentului-pilot Jean Plantier intitulata: Propulsia Farfuriilor Zburatoare prin actiunea directa asupra atomului. Plantier imagineaza un aparat capabil de a se daplasa prin crearea unui camp gravitational variabil in intensitate si orientare. In acest caz, el se va deplasa in directia si cu acceleratia reglate de orientarea si intensitatea cimpului gravitational produs, scapand astfel efectelor greutatii si inertiei. Intre altele, ocupantii fiind supusi aceluiasi camp nu vor simti in consecinta nici un efect al acceleratiei. In aprilie 1957, J. E. Surrat Jr., vicepresedinte al Societatii inginerilor de seama in domeniul aeronauticii din Statele Unite a facut cunoscut ca 5 mari intreprinderi americane erau axate pe linia unor cercetari antigravitationale finantate de guvern. La acea vreme exista deja la Wright Field, Dayton, statul Ohio, o instalatie care costase multe milioane de dolari, construita si inzestrata pentru cercetarea si studierea fortelor antigravitationale si contragravitationale. La inceputul anului 1958, firmele americane Inland Steel, Sperry Rand, General Electric, Lear Instruments, Hughes Aircraft si United States Steel participau si ele la acest efort general de explorare a secretelor gravitatiei. In numarul din ianuarie 1966 al revistei True se afirma ca existau, pe atunci, 46 de proiecte de cercetari asupra gravitatiei. Walter Dornberger, presedintele Bell Aerospace prevedea viteze de cel putin 15. 000km/h. G. S. Trimble, seful programului G de la puternica companie Martin Aircraft vorbea de 22. 000 km/h. In 1964, sapte companii aeriene aveau propriul Program G FOARTE SECRET. La jumatatea anilor '70 Eric Laithwhite, un inginer englez, face publice unele rezultate legate de degravifierea partiala a unui giroscop aflat in rotatie cu o viteza foarte mare. Peste ani, japonezii au preluat ideea si confirma realitatea fenomenului. Americanul Henry Wallace a observat ca, daca sint rotite cu viteza mare, anumite obiecte confectionate din diferite combinatii de materiale, creaza mereu in jurul lor un camp nou, straniu. Anumite structuri, afirma el, se comporta antigravitational atunci cind se rotesc cu viteza mare. Wallace si-a brevetat descoperirea in 1970. In Franta, in anii '70 au inceput cercetari cu privire la posibilitatea modelarii interactiei gravitationale a unui corp cu ajutorul polarizarii magnetice. De asemenea in Anglia au fost demarate studii privind levitatia gravitationala ce apare prin rotatia unui corp incarcat electric. Si in Rusia existau preocupari care apar acum la iveala, datorita marelui potential de aplicabilitate a posibilitatii asimetrizarii interactiei gravitationale. Un alt efect foarte interesant a fost pus in evidenta cu citva timp in urma de fizicianul rus Evghenii Podkletnov. Efectuind in cadrul Universitatii din Tampere, Finlanda, unele cercetari privitoare la materialele supraconductoare, el a remarcat un efect secundar neasteptat produs de unul dintre aparatele pe care le pusese la punct si anume ecranarea partiala a cimpului gravitational. Testele au demonstrat o scadere a greutatii obiectelor plasate deasupra aparatului, ca si cum s-ar fi produs o ecranare a cimpului gravitational. In noiembrie 1988, dr. Michael Morris, impreuna cu profesorii Kip Thorne si Ulvi Yurtsever, au lansat teoria conform careia gaurile de vierme -cum sunt denumite golurile din structura spatiu-timp - care fac posibila translocatia aproape instantanee a unui corp dintr-un punct din spatiu intr-altul, exista la un nivel submicroscopic si ele pot fi largite cu ajutorul unei tehnologii avansate, devenind un mijloc de deplasare instantanee si de depasire a limitei impuse de viteza luminii. In 1997, sub patronajul Federatiei Mondiale a Oamenilor de Stiinta este organizata in Italia la Erice o Scoala internationala de cosmologie si gravitatie in care fizicieni din Germania, India, Italia, Statele Unite, Rusia, Israel si China prezinta ultimile dezvoltari ale teoriilor ce incearca sa includa gravitatia intr-un model cuantic, spinul si miscarea de torsiune fiind actorii principali ai acestora. Cunoscutul gigant al industriei aeronautice, Boeing, a confirmat ca testeaza mai multe dispozitive antigravitationale, informeaza BBC in 29 iulie 2002. Citez :
- Acest anunt epocal, plin de promisiuni arunca o noua perspectiva asupra viitorului pe care ni-l rezerva noile tehnologii. Dar, indirect, cercetarile acestea pun intr-o alta lumina multe dintre cazurile OZN.
Nu este deloc lipsit de importanta faptul ca unul dintre cei mai seriosi constructori de avioane, atat civile cat si militare, admite ca incearca sa dezvolte tehnologii ce tin mai mult de domeniul SF. Dar, daca Boeing a facut public acest lucru, atunci inseamna ca este ceva serios. Iar daca stirea oferita de BBC este confirmata de o publicatie de talia Jane s Defance Weekly, atunci este ceva foarte serios. Exista si cateva detalii legate de proiectele Boeing de a sfida gravitatia prin mijloace neconvetionale. Conform unui purtator de cuvant al companiei, la ora actuala este examinat un experiment pus la punct de omul de stiinta rus Yevgeny Podkletnov. Acesta pretinde ca a realizat un dispozitiv capabil sa creeze in jurul unui obiect un scut antigravitational. Yevgeny Podkletnov a fost privit cu multa suspiciune de multi oameni de stiinta, care nu au reusit sa reproduca experimentele sale. El sustine ca, in 1992, a anulat o parte din efectele gravitatiei in cadrul unui experiment desfasurat la Tampere University of Technology din Finlanda. Podkletnov a constatat ca greutatea unui obiect poate fi redusa, daca este plasat deasupra unui disc supraconductor din material ceramic, care se roteste in preajma unor electromagneti puternici. Diminuarea atractiei gravitationale prin aceasta metoda a fost de numai 2%, dar implicatiile sunt imense. Sa ne amintim ca primele zboruri cu avionul durau cateva zeci de secunde. Chiar si la o asemenea reducere infima a greutatii, s-ar economisi o cantitate importanta din combustibilul necesar pentru zborul avioanelor. Dar, desigur, cercetarile tintesc spre o reducere mai importanta a greutatii. Asa cum era si de asteptat, armata SUA nu este straina de acest proiect, dupa cum reiese din prestigioasa revista de informatii militare Jane's Defence Weekly. O confirmare o avem si de la Boeing, care a precizat ca programul cu numele de cod Project GRASP se desfasoara la Phantom Works, o divizie a Boeing localizata in Seattle, despre care se stie ca este profound implicata in inarmarea Statelor Unite, prin numeroasele contracte pe care le are cu Pentagonul. Dar, nu numai armata SUA este interesata de tehnologiile antigravitationale. In martie 2000, britanicii au recunoscut si ei ca intentioneaza sa demareze o serie de cercetari in vederea reducerii efectelor gravitatiei, proiectul fiind incredintat grupului Bae Systems, specializat in tehnologii militare de varf. Astfel de dispozitive au intrat si in sfera de interes a NASA, care se lupta din greu cu gravitatia, pentru a-si lansa navetele pe orbita. In cadrul Programului Breakthrough Propulsion Physics se desfasoara cercetari in acest sens inca din 1996. Nu este limpede cand vor fi testate aparatele de zbor dotate cu dispozitive antigravitationale. Unii cercetatori sunt foarte rezervati, in vreme ce altii sustin ca experimentul lui Podkletnov nu contrazice cu nimic legile fundamentale ale fizicii. Dar ceea ce fascineaza poate si mai mult decit noul prag tehnologic pe care suntem pe punctual de a-l depasii este cu totul altceva. O minte flexibila nu poate rata constatarea ca increderea declarata in antigravitatie pune fenomenul OZN intr-o noua lumina. Mai exact ii confera un plus de credibilitate. Multe dintre observatiile OZN au fost considerate ridicole din cauza descrierii unor viraje imposibile. Este vorba despre celebrele viraje la 90 de grade, effectuate la viteze incredibile de unele OZN-uri. Ele nu pot fi explicate decit prin reducerea sau chiar anularea atractiei gravitationale implicit a inertiei. Asa ceva nu ar fi posibil decit cu ajutorul unor dispozitive antigravitationale, adica exact dispozitivele la care lucreaza acum Boeing, BAe Systems si NASA. De asemenea, povestile relatate de cei care pretind ca au studiat epavele extraterestre detinute de SUA sau fosta URSS capata o alta consistenta. Un foarte bun exemplu este Bob Lazar. Considerat de multi mincinos, desi a trecut cu success de detectorul de minciuni, el nu a incetat sa sustina ca a facut parte dintr-o echipa din cadrul Zonei 51, de fapt S-4, care se ocupa cu recuperarea tehnologiilor de la bordul OZN-urilor capturate.
Sa urmarim acum cateva date ale cazului care a pus pe jar serviciile secrete la sfirsitul anului 1989 selectate dintr-un interviu dat de Bob Lazar la vremea aceea. Motivele angajarii lui Lazar la S-4 pot fi gasite in perioada cind lucra la Los Alamos National Laboratory, in 1982, unde conducea experimentele cu acceleratorul liniar de particule de putere medie de la Meson Physics Facility, concentrandu-se mai ales asupra experientelor de imprastierea protonilor polarizati. Lazar refuza, in mod normal, sa discute acest aspect al muncii sale, intrucat face parte din Strategic Defensive Initiative-SDI sau Razboiul stelelor. El povesteste ca atunci cind a fost invitat la interviul pentru angajare, cei care il chestionau i-au spus ca specializarea sa depasea nivelul postului pe care il aveau ei in vedere si ca s-ar plictisi repede acolo, dar ca s-ar putea sa apara ceva ce l-ar putea interesa.
- N-au pomenit nimic despre farfurii zburatoare; n-au mentionat nimic special despre ce se facea acolo, povesteste el. Am ajuns sa discutam despre gravitatie si lucruri de acest gen si atunci s-au uitat cu inteles unul catre celalalt si au spus Ati fi interesat de asa ceva. Am avut sentimentul ca se refereau la vreun gen de sistem de propulsie gravitationala sau la un proiect foarte secret care se va desfasura in mijlocul desertului.
A fost angajat si atunci cand a ajuns la noul loc de munca a fost socat sa constate ca avea de descifrat modul de functionare al unor Farfurii zburatoare.
- Forma era asemanatoare uneia dintre navele infatisate in dubioasele fotografii facute de una din persoanele contactate, Eduard (Billy) Meier, in Elvetia. Este un disc suplu, cu mici incretituri pe suprafata sa si se poate spune ca asemanarea este incredibila. Este realizat parca prin presarea unei bucati de tabla. In virf se afla ceva ce seamana cu niste mici hublouri patrate. Cel putin asa aratau, dar erau negre .N-am putut privi prin ele asa ca nu stiu sa spun exact ce erau. Sigur mai exista un nivel acolo, sus, dar nu stiu daca era o camera de observatie sau altceva. Cu alta ocazie, Lazar a primit permisiunea sa patrunda in interiorul partii inferioare a navei. Avea aceeasi culoare ca si exteriorul-cred ca cel mai bine semana cu aluminiul lustruit, o culoare terna. O coloana centrala urca din centrul discului. Mai erau cateva scaune, o alta consola care fusese pastrata si reactorul. Cand paseai in interiorul navei, spatiul dinaintea ta se deschidea dincolo de nivelul primului etaj. Cu alte cuvinte, puteai vedea nivelul de dedesubt, avind aspectul unui fagure, pe care il si puteai atinge cu mina si de aici se facea accesul catre fundul navei. Lazar a fost socat de structura interna a navei, mai ales de lipsa oricaror muchii ascutite. Acestea erau rotunjite, sau mai curind tocite. Arata de parca ar fi fost facute din ceara, incalzita o vreme si apoi racita. Toate aveau muchii line, rotunde, in interiorul acestei nave, nu existau modificari abrupte de contur. Arata de parca totul fusese facut dintr-o singura bucata.
Lui Lazar i s-a spus ca sursa de energie a navei la care lucra era un reactor cu antimaterie. Exista o coloana centrala (goala in interior) care se inalta chiar din mijlocul navei, aceasta este ghidul de unda - undele gravitationale sint canalizate prin el. Baza coloanei se conecteaza la reactorul cu antimaterie, care este o jumatate de sfera pe podeaua navei.
- Reactorul in sine are dimensiunea unei mingi de baschet. Este o semisfera pe o mica tava. Nu se incalzeste. Produce un camp ciudat in jur cand l-am vazut functionand. Poate fi facut sa mearga mai in forta; se comporta aproximativ ca doi magneti cu aceeasi polaritate pusi alaturi. Printr-un anumit tip de reactie produce un camp gravitational, neinteles deocamdata in intregime. Se pare ca poseda un fel de termocuplu, sa-l numim, cu randament 100%, care produce energie si un gen de unde gravitationale stationare care se propaga prin ghidul de unda, iar ei folosesc aceasta energie suplimentara pentru a face tot ce au nevoie. Nava nu creaza un camp antigravitational, cum au presupus unii. Este un cimp gravitational defazat fata de cel current. Este aceeasi unda gravitationala. Faza poate varia de la 180 la 0 grade intr-o propagare longitudinala. Navele au trei amplificatoare de gravitatie pe fundul lor. Ce fac extraterestrii-presupunind ca nava se afla in spatiu?-vor focaliza cele trei generatoare gravitationale in punctul unde vor sa ajunga. Adevarul este ca gravitatia distorsioneaza spatiul si timpul. Inchipuiti-va ca sunteti intr-o nava spatiala care poate dezvolta un camp gravitational formidabil ea insasi, va puteti aseza oriunde doriti si porniti generatoarele gravitationale. Veti curba de fapt sistemul spatiu-timp, il veti plia. Apasand din nou pe buton, generatorul se va opri si va veti afla la o distanta extraordinara de pozitia initiala. Timpul insa nici nu s-a clintit, pentru ca in esenta a fost intrerupt. Sistemul de propulsie instalat pe nava de la S-4 da nastere unor anumite efecte ciudate, afirma Bob Lazar, intre care si invizibilitatea navei. Poti sa te uiti direct la ea, iar daca generatoarele gravitationale sunt intr-o configuratie adecvata vei vedea numai cerul, nu mai poti vedea nava care este acolo. Asa se face ca dintr-un grup de oameni numai anumite persoane aflate chiar sub obiect il vad, in timp ce ceilalti, aflati la numai 100 m distanta de el nu-l zaresc. Depinde doar de modul cum este curbat campul.
Acum dupa 14 ani de la declaratia lui Bob Lazar, afirmatiile lui nu mai par atat de bizare. Peste inca 14 ani, daca intre timp specia umana nu se autodistruge ar putea fi chiar banale.

(Sursa: ASFAN)