Blogul Pagini de istorie locala: TURTUCAIA - ORASUL PICTORILOR (Autor: prof.dr. Constantin TUDOR)
Turtucaia (actualmente Tutrakan - in Republica Bulgaria) este o localitate de pe malul drept al Dunarii, situata in fata Oltenitei, care este legata incepand din antichitate de istoria meleagurilor calarasene. Aici romanii ridicasera inca din secolul I i. d. Hr. un oras fortificat numit Transmarisca, iar Constantin cel Mare isi asezase ctitoria sa Constantiniana Dafne pe malul stang, pentru ca impreuna, cele doua cetati sa supravegheze si sa controleze circulatia pe Dunare. Mai tarziu, in evul mediu, unii domnitori trec pe la Oltenita (atestata documentar la 13 aprilie 1515) si Turtucaia in drumul lor catre si de la Istanbul, acolo unde erau chemati la ordine de catre sultanii Inaltei Porti. Asa procedeaza si Constantin Voda Brancoveanu, care in anul 1703, cand se intorcea de la Istanbul, trecea Dunarea pe la Turtucaia catre Oltenita si de aici la resedinta sa de vara de la Obilesti (Valea Argovei). Nu intamplator domnitorii romani treceau pe la Turtucaia. Ei stiau faptul ca aici exista o comunitate importanta de romani, care, asa cum o marturisesc documentele vremii, isi intemeiasera propria scoala cu predare in limba romana inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, scoala care a functionat fara intrerupere pana la incorporarea Cadrilaterului la Regatul Romaniei, in urma Pacii de la Bucuresti din august 1913.Devenita parte componenta a statului roman, arondata judetului Durostor, cu resedinta la Silistra, Turtucaia avea sa fie cunoscuta in anii interbelici ca o localitate pitoreasca, in care realizarile administratiei romanesti coexistau cu traditiile orasului turcesc de altadata. O interesanta descriere a orasului Turtucaia din anul 1935 am intalnit pe blogul DE IERI, DE AZI care reproduce un articol din revista Realitatea Ilustrata din 11 decembrie 1935, intitulat ORASUL PICTORILOR. Pentru cititorii blogului meu am selectat cateva pasaje interesante din articolul mai sus mentionat.

xxx

Pe cand vaporasul nostru se apropia de dealurile Turtucaii aparu, pe neasteptate, intreaga panorama a orasului: case si casute cu ceardacuri ciudate, acoperite cu tigla roscata, pierdute discret in verdeata pomilor. De departe, idilicele locuinte par un fel de jucarii suprapuse, etajate anume pe coline, amintind privelistea peisagiilor japoneze. Ti s'ar parea ca esti in apropiere de Tokio, daca ochii n'ar prinde, dintr'o data turnurile bizantine ale bisericutei crestine si cele doua minarete cu cerdac si varfuri ascutite, profilandu-se pe cer. Turtucaia romaneasca este singurul loc din Europa unde se mai pot vedea azi cadane cu salvari si mahomedani cu fes si turban. In preajma debarcaderului, pe mal, se zareste, in neoranduiala, niste ferarie veche, mancata de rugina. E aproape sa fie inghitita de fluviu; cu tot aspectul ei monstruos, gramada de blocuri de otel groase cat un perete, unele intregi, altele sparte, trantite la intamplare, pare sa fie o amestecatura netrebnica. Cand apele cresc, aceste triste si sinistre simboluri dispar sub valuri. In schimb, atentia este atrasa de cele trei mori de apa, mori patriarhale, cari inveselesc privelistea, intruchipand - prin contrast - belsugul si buna intelegere dintre oameni. Pe strazile patriarhale ale Turtucaii cadanele care se indreapta agale spre moschee cu fata acoperita cu un fel de fata de masa trasa peste cap. Acestea sunt cele sarace. Femeile din mica burghezie sau cele mai de rang, poarta un costum intreg, cu fusta, purtand salvarii pe dedesupt. Fusta are doua foi: una se lasa in jos, iar pe cealalta o ridica peste cap, de la brau. Le plac grozav papucii colorati si de multe ori se inghesuesc in fata vre-unei pravalii, unde se vede aceasta incaltaminte prinsa gramada pe niste scanduri asezate vertical. Desi se spune ca turcii sunt indolenti, totusi i-am vazut muncind din greu, taind cu harnicie lemne, carand saci si alte greutati enorme in spinare, pe urcusurile Turtucaii. Pe de alta parte, unii stau ore intregi nemiscati prin fata vreunei pravalii, hiberneaza mai ales prin cafenele. Casele vechi pitoresti din Turtucaia au un fel de etaj, intr'un colt, cu un cerdac frant. Dedesubt, la parter, se vad doua usi: una da in cafenea, unde intra batranii, cu turban si fes, asezandu-se pe o lavita lata turceasca, cu tavanul peste cap. A doua usa tot la strada, in rand cu usa cafenelii, da in pivnita casei. De altfel sa nu ne mire prea mult " ciudatenia acestei arhitecturi. Chiar in Bucuresti, pe Calea Mosilor spre Mosi si in alte parti, am vazut usi la trotoar, cari dau in pivnita casei. Cum strada a devenit cu timpul un important centru comercial, aceste pivnite au fost transformate in pravalii. Administratia Turtucaii si-a propus sa modernizeze localitatea dandu-i aspectul unui oras obisnuit. Multe case, strazi intregi pitoresti, iubite de pictorii nostri, au si fost daramate. Gradina cu monumentul turcesc a devenit depozit de lemne. A fost doborata la pamant si una dintre cele doua moschee, ramanand in picioare doar minaretul ei. Turnul a devenit un loc favorit de joc pentru copii, care se suie veseli si sgomotosi in cerdacul circular si de acolo striga : Alah! Alah!, incercand sa imite pe batranul muezin care a plecat nu de mult la Adrianopol. Pe malul Dunarii a fost daramata o strada intreaga. Vizitatorii bucuresteni nu prind de obicei aceste aprecieri, putin magulitoare, deoarece ei prefera cafeneaua Kiuciuc-Capsa, dintr'un pavilion de scanduri, pe unde nu vin turci, dar care are faima de-a servi o cafea extraordinara. Nu este vara, in care orasul sa nu fie vizitat de pictori bucuresteni. Aproape nu e pictor roman, care sa nu fi trecut prin Turtucaia.
Maestrul Artacchino, unul dintre cei indragostiti de portul dunarean, ne spunea:
- Sa-i sugerati primarului din Turtucaia ideea ca orasul nou sa-l construiasca pe malul Dunarii incolo. Are loc destul in fata Oltenitei. Sa lase in pace orasul vechi, care are un farmec deosebit, fiind un punct de atractie pentru artisti, pictori si alti vizitatori. S'ar putea intemeia aci o frumoasa statie climaterica. Odata cu banalizarea orasului, vor fi goniti toti vizitatorii. In loc sa se desfiinteze monumentele istorice ar trebui, dimpotriva, reconstruita moscheea, pastrandu-se diferitele colturi pitoresti ale vechiului oras turcesc. De asemeni ar trebui facute inlesniri simpaticei populatii mahomedane care, plecand, ia cu dansa mare parte din farmecul acestei bijuterii de pe malul batranului Danubiu.

Sursa: costeltudor.com