Vremea se va mentine destul de calda pentru aceasta perioada si miercuri, dar de la finalul acestei saptamani putem spune ca vine iarna. Pentru miercuri, meteorologii au prognozat 5 grade in Capitala, dar de vineri, temperaturile incep sa scada si sunt anuntate ninsori in zona montana. Nici in Bucuresti nu este exclus sa avem zapada in week-endul care va urma.

Miercuri

Vremea se va mentine mai calda decat in mod obisnuit, in vestul, nord-vestul si centrul tarii, dar si in extremitatea de sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 1 si 12 grade, iar cele minime intre -2 si 7 grade, usor mai scazute in estul Transilvaniei. Cerul va fi mai mult noros. Vor fi ploi slabe si burnita, local, in sud si in est si pe arii restranse in centru. In zonele de munte, iar trecator, in special in partea a doua a intervalului si in cele de deal, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari pe crestele montane inalte, dar temporar si la cote mai reduse, si in sud si est. Mai ales dimineata, in zonele joase din vestul teritoriului, vor fi conditii de ceata.

Joi

Vremea va fi inchisa in sudul si in estul tarii, unde local vor cadea precipitatii, slabe. In restul teritoriului, innorarile vor fi trecatoare, iar precipitatiile cu totul izolate. Acestea vor fi predominant sub forma de ploaie, iar la munte si pe arii restranse in zonele deluroase, ninsori si lapovita. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare in regiunile sudice si in zona montana inalta. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent, cu maxime cuprinse intre 3 si 12 grade si minime intre -3 si 6 grade.