Lupta cu cancerele de sange obtine astazi tot mai multe victorii, insa noile tratamente si abordarile medicale integrate au facut posibila schimbarea paradigmei, iar unele dintre cele 140 de tipuri de cancere de sange, altadata fatale, au astazi impactul unei boli cronice. Acestea sunt concluziile conferintei de presa Cancere pe care le-am invins, care a avut loc la initiativa Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) cu sprijinul Janssen Romania si care s-a desfasurat cu participarea pacientilor din cadrul Asociatiei Romane Impotriva Leucemiei si Asociatiei Pacientilor cu Limfom, care au impartasit cu cei prezenti experienta care a dus la supravietuirea lor in fata cancerelor hematologice.
30 de ani, o fiica minunata, o familie fericita, o afacere in plina ascensiune… Cateva vanatai si repetate dureri de cap m-au facut sa-mi pun cateva intrebari. O luna de spitalizari, ridicari din umeri, biopsii ratate, intrebari fara raspuns. Am descoperit oameni care m-au ajutat, m-au invatat, mi-au fost aproape tot timpul. Am invatat ca speranta moare ultima, ca toti suntem muritori, ca trebuie sa ma agat de orice pentru a continua, spune Gabriela Dita, pacient in remisie.
Pe de alta parte, aceasta categorie de afectiuni are o incidenta din ce in ce mai mare in randul copiilor si tinerilor. Unul din trei cancere la copii este un cancer de sange si doar limfomul non-Hodgkin (LNH) a luat anul trecut mai multe vieti in lume decat toate uraganele, cutremurele si inundatiile la un loc.

Trei categorii principale ale cancerelor de sange

Cele 140 de tipuri de cancere de sange sunt grupate in trei mari categorii: Leucemie; Limfom si Mielom.
Leucemia este o afectiune a celulelor albe din sange. In functie de agresivitatea bolii, aceasta se clasifica in doua mari categorii: leucemii acute (se dezvolta agresiv) si cronice (dezvoltare lenta). Cea mai frecventa leucemie (40% din cazuri) este leucemia limfocitara cronica.
Limfomul debuteaza in sistemul limfatic si este cel mai frecvent tip de cancer de sange. Practic, avem doua mari tipuri de limfom: Hodgkin si non-Hodgkin. Ultimul este de departe cel mai frecvent si este clasificat, la randu-i, in indolent si agresiv.
Mielomul este cancerul celulelor plasmatice din maduva osoasa. Aceste celule cancerigene produc cantitati uriase de anticorpi anormali care intra in fluxul sanguin si afecteaza organe si tesuturi.


Simptome comune pentru majoritatea cancerelor de sange

Majoritatea simptomelor acestor tipuri de cancer sunt un rezultat al unui numar redus de celule sanatoase din sange si a unei supra-productii de celule anormale, lucru care duce la o aglomerare a locurilor unde celulele sanguine sunt produse, cum ar fi maduva osoasa sau sistemul limfatic. Cele mai de intalnite simptome in cazul cancerelor de sange sunt: starea de oboseala, dificultatile in respiratie -cauzate de ponderea in scadere a celulelor rosii din organism, glande inflamate sau dureroase, dureri de oase din cauza acumularii de celule anormale in maduva sau in sistemul limfatic, precum si apariția de vanatai, ori instalarea unor hemoragii din ce in ce mai greu de oprit, cicluri menstruale abundente, febra, infectii sau pierderea rapida si inexplicabila in greutate.
In cadrul evenimentului au fost subliniate importanta unui diagnostic cat mai rapid, accesului imediat la tratament precum si ponderea importanta in tot acest proces a unei atitudini determinate din partea pacientilor care pot face in astfel de cazuri diferenta dintre viata si moarte.
Pe cat de neasteptat a fost acest diagnostic, pe atat de mare a fost transformarea mea. Am vazut frumusetea lucrurilor marunte pe care uitam sa le pretuim, iubirea celor dragi, oameni minunati si mi-am dorit mai mult decat oricand sa traiesc, marturiseste Diana Neagoe, pacient cu limfom non-Hodgkin, in remisie.
Dornici sa ajute si sa inspire si alte persoane recent diagnosticate, supravietuitorii au creat comunitati si le ofera consiliere pacientilor care se confrunta cu cazuri de afectiuni similare. Astfel de grupuri exista atat in Asociatia Pacienttilor cu Limfom cat si in Asociatia Romana Impotriva Leucemiei (ARIL).


Referinte
- Asociatia Pacienților cu Limfom, http://asociatialimfom.ro/
-Blood Cancer Infographic, http://www.janssen.com/emea/sites/www_janssen_com_emea/files/blood_cancer_infographic_0.pdf