AmosNews: Livia Stanciu a pierdut la CEDO (Autor: Adrian NASTASE)
Articolul lui Chris Terhes explica ce s-a intamplat la alegerile din SUA dar ofera si informatii incredibile despre cazul Mircia Gutau, condamnat de Livia Stanciu, la ICCJ - dupa doua achitari succesive - si care a castigat, zilele trecute la CEDO. Cine plateste pentru lucrurile astea?
CAND JUDECATA CELOR DIN PRESA E INTUNECATA DE PROPRIA PROPAGANDA MINCINOASA (Autor: Chris Terhes, presedintele Romanian Community Coalition)
E interesant sa vezi cum o multime de asa-zisi experti din presa mainstream, atat din SUA cat si din Romania, se arata socati de votul in favoarea lui Trump. Problema cu acesti manipulatori este ca ajung sa se intoxice cu propria lor propaganda. Cu alte cuvinte, dorind sa inoculeze in opinia publica o anumita perceptie, ajung sa isi creada propriile minciuni. Iar cand lucrurile nu ies asa cum vor ei, sunt socati ca realitatea ii contrazice, ca oamenii nu au votat cum cred ei ca ar fi trebuit sa voteze. Socati ar trebui sa fie de cat de orbi au fost ei, nu de reactia oamenilor. Realitatea este ca semnele erau acolo, iar daca acesti asa zis experti ar fi incercat sa isi pastreze neutralitatea le-ar fi vazut. Ca sa intelegeti propaganda mediatica care se face in Statele Unite pe anumite subiecte, priviti la propaganda justitiara facuta in Romania, unde Kovesi e prezentata ca personaj legendar, wonder woman, iar orice indoiala, critica ori intrebare cu privire la legalitatea actiunilor DNA, ori cu privire la practici abuzive, anormale, e catalogata de corul de deontologi din presa ca atac la justitie, subminare a anticoruptiei, fiind etichetat automat ca sustinator al coruptilor. Aduceti-va aminte ce laturi in cap si-a luat Emilia Sercan cand a spus ca unele paragrafe din teza de doctorat a lui Kovesi ar putea fi plagiate. Dar revin la SUA. Scolile aici sunt praf, dar cand parintii se ridica si spun ca nu e ok, vin acesti experti din presa care zic ca nu e bine sa critice, ca mai bine e sa taca, ca statul are dreptate iar ca statul sa faca mai bine, ce face deja prost, are nevoie de mai multi bani. In California, de exemplu, s-a dat o lege ca, daca un baiat se considera fata, e ok sa intre in vestiarul fetelor la scoala. Parintii, evident, au protestat, dar au fost etichetati ca bigoti, ca au gandire de Ev Mediu, ca incalca drepturile acelor baieti care se cred fete. Acesti adevarati postaci din presa au ajuns sa apere fel si fel de pseudo-drepturi inventate pentru ca statul sa intervina cat mai mult in viata persoanala. La fiecare abuz al statului ori intruziune a statului in viata omului, vin acesti propagandisti neo-marxisti din presa mainstream care explica poporului ca pentru binele tau ti se taie din libertati, esti abuzat si supra taxat. Acesti ticalosi au ajuns sa controleze intregul discurs public, incercand sa schimbe perceptia opiniei publice despre lucrurile care-i afecteaza direct, facandu-i sa creada ca, desi le e rau, de fapt trebuie sa fie bucurosi, pentru ca ceea ce se intampla este spre binele lor si ei sunt vinovati ca nu inteleg asta. Wikileaks a aratat ca sleahta de asa zisi jurnalisti colaborau cu campania lui Clinton ce intrebari sa-i puna lui Trump. Acele emailuri au aratat nivelul de coruptie din presa americana si faptul ca multi din cei care se prezentau ca experti ori jurnalisti erau de fapt niste slugi ale politicienilor si nu ai adevarului. Acestea, plus alte lucruri din societate, au creat o frustrare generala care s-a raspandit de la om la om, frustrare pe care Trump a capitalizat-o. Oamenii simteau, vedeau problemele din societate si aveau nevoie de cineva care sa numeasca acele anormalitati si sa propuna solutii concrete logice/rationale, common sense solutions, lucru pe care Trump l-a facut. Eu nu spun ca toate solutiile lui Trump sunt fezabile, dar propaganda din presa nu a reusit sa schimbe perceptia majoritatii oamenilor ca solutiile lui Trump nu ar fi lucrative. Asadar semnale existau in Statele Unite ca oamenii s-au saturat de coruptia, mizeria, duplicitatea si aroganta presei si a politicienilor, care ii faceau in fel si chip pe cei daca ridicau vocea ca unele lucruri nu merg cum trebuie. Propagandistii s-au prins, insa, in propria plasa de minciuni, de aceea toti sunt socati acum, nevazand ce stalp i-a lovit. Stalpul era acolo, ei n-au avut ochi sa-l vada. Aceeasi situatie se intampla si in Romania, si e evidentiata de scaderea cu 13% a increderii in justitiei si de votul la alegerile locale. De cand a venit Basescu la putere intreaga politica de stat a fost axata pe justitie, toti crezand ca asa se rezolva problemele din Romania. Realitatea ne arata acum ca nu e asa, iar cand lucrurile se fac abuziv ajung sa compromita o actiune nobila. Marea masa de oameni vad si simt asta, chiar daca nu au curajul ori limbajul sa exprime ori sa defineasca cu claritate/precizie ce se intampla. Tineti minte cum au sarit acesti progadandisti din presa, impreuna cu Iohannis si niste penibili de ambasadori din Romania sa-i acuze pe romani ca au votat la locale un primar condamnat penal? Era vorba de primarul din Ramnicu Valcea, Mircia Gutau. Pe data de 8 noiembrie, de cateva zile, CEDO a condamnat Statul Roman pentru ca i-a incalcat dreptul la un proces echitabil, proces in urma caruia Gutau a fost condamnat la 3 ani si 6 luni cu executare. Gutau a fost condamnat de un complet de la ICCJ, condus de Livia Stanciu, desi instantele de fond si de apel l-au achitat. Cu toate ca a fost achitat de doua instante, pe aceleasi probe Stanciu si inca un judecator l-au condamnat la 3 ani si jumate de inchisoare cu executare. Al treilea judecator din complet nu a fost de acord cu condamnarea. Acum omul a castigat la CEDO ca i s-a incalcat dreptul la un proces echitabil. Adica nu a avut parte de o judecata dreapta. Condamnarea respectiva este din 2010. Ganditi-va ce se va intampla peste cativa ani, cand actualele cazuri judiciare, in care sunt abuzuri evidente, vor ajunge la CEDO.Oamenii din Ramnicu Valcea au avut incredere intr-un primar condamnat penal sa-l voteze, chiar daca acesta a facut si puscarie. La nivel de masa, oamenii nu au avut incredere in decizia judecatoreasca, simtul lor de dreptate prevaland. Cand veti intelege ce s-a intamplat la Ramnicu Valcea, veti intelege ce s-a intamplat la alegerile din SUA. Pentru asta trebuie sa iesiti din propriile clisee si sa incercati sa analizati situatia cat mai obiectiv cu putinta. Nimic nu poate fi impins cu forta intr-o societate, pentru ca lumea va reactiona contrar. Oamenii simt cand lucrurile merg intr-o extrema sau alta si le corecteaza prin vot sau actiuni sociale. Romania e acum pe un butoi de pulbere, pentru ca s-a mers cu lucrurile in extrema si acum vor trebui corectate. E ca un pendul care trebuie readus la centru, acolo unde exista echilibru, siguranta, pace sociala. Critica continua a presei are rol esential in a mentine pendulul in echilibru, ceea ce nici in Romania si nici in SUA nu s-a facut. Daca presa nu o face, vor vorbi oamenii prin vot. Cine va spune ca votul nu conteaza, va minte. Lincoln a spus ca politicienii se tem de vot mai tare ca de glont. S-a vazut asta acum, in cazul cu Trump. Luati-va destinul in propriile maini si nu va lasati manipulati de acesti propagandisti din presa. Daca vedeti ca ceva nu merge bine in societate, vorbiti despre acel lucru si astfel obligati societatea si institutiile sa gaseasca solutii de rezolvare. Sunteti persoane cu drepturi si libertati, si fiecare puteti face o diferenta in mai bine, de aceea vocea voastra conteaza. Vorbiti!”
P.S. Livia Stanciu a fost numita, in urma cu cateva luni, de catre Klaus Iohannis, judecator la Curtea Constitutionala.