Punctul Critic: Terorismul - ca mod de a fi (Autor: Mihai Milca)
Departe de a constitui un utopic si ucronic sfarsit al istoriei, incheierea Razboiului Rece si implozia comunismului in Europa Centrala si de Est au consemnat doar un straniu si confuz interludiu, anuntand, la inceputul mileniului al III-lea reinventarea unei sui generis stari de beligeranta la scara globala. Confruntarea dintre cele doua mari blocuri politice si militare, dominate fiecare dintre ele de supraputerile emblematice - SUA si URSS -, a lasat aproape instantaneu locul unui razboi asimetric, avand ca inamic, deopotriva real si imaginar, diverse entitati reale, disparate, configurate in retelele ubicue, active sau in latenta, precum si grupusculele desemnate ca atare, toate subsumate unui generic nebulos, pulsand cu intermitente, dar in continua expansiune si metamorfozandu se rapid de la o etapa la alta. Dusmanul identificat in mod nevrotic, terifiant, atotprezent si cu multiple intruchipari, deghizari si masti inselatoare a primit un nume de circumstanta: Teroare, Terorism. Termenii de teroare si terorism nu exceleaza insa prin precizie, desemnand o multitudine de actiuni, stari si situatii, care de a lungul timpului au acumulat intelesuri si conotatii dintre cele mai diverse, atat pozitive, cat si, mai ales, negative. De aceea, un ipotetic raspuns la intrebarea: Ce este teroarea/terorismul? este pe cat de dificil de dat, pe atat de contrariant. Politologul american Michael Stohl considera totusi ca este posibil un consens preliminar asupra elementelor sine qua non ce caracterizeaza fenomenul in sine:
- Un act in care autorul foloseste intentionat violenta (sau amenintarea cu violenta) pentru a induce teama (teroarea) unei victime, precum si un public (audienta) martor al actului sau amenintarii.
Violenta deci este o conditie constitutiva a terorismului si nicidecum un ingredient sau un insotitor aleatoriu, involuntar al acestuia. Jean Francois Saint Gelais, profesor la Universitatea Laval Quebec (Canada) crede insa ca terorismul in general si studiile consacrate terorismului favorizeaza mai curand configurarea unei proiectii conventionale, cu resorturi emotionale care privilegiaza actele de violenta fizica (in sens corporal), de exemplu asasinatele extrajudiciare, tortura, si actele de violenta materiala, de exemplu explozia unui edificiu, bombardarea unei asezari umane, focalizand atentia asupra consecintelor produse, presupuse, prin intermediul unui raport letalitate/rani fizice. Exista mai putin interes pentru acte de violenta materiala avand ca autor statul stricto sensu, intre altele distrugeri de proprietati, privari de spatii vitale pentru anumite categorii de populatie, ce implica o desfasurare de forta fizica contra unor obiecte si obiective tangibile, si ale caror consecinte asupra populatiei se traduc in altfel de posibile cuantificari, nu neaparat intr un numar de morti si raniti. Actele de violenta materiala se asociaza astfel actelor de violenta simbolica. Termenul de violenta simbolica, acreditat de sociologul francez Pierre Bourdieu, se dovedeste intr un asemenea context pertinent, relevant si operant. Phillipe Braud, un ilustru politolog contemporan, in descendenta teoretica a lui Bourdieu, insista asupra faptului ca orice act de violenta politica, putand fi asimilat terorismului, face ca intre autorul acestuia si victima sa se produca o intruziune pe un teritoriu corporal, material si simbolic, afectand, adeseori ireversibil, bunurile, intimitatea, crezurile si insasi identitatea victimei. Cu toate acestea, in privinta terorismului nu exista o definitie unanim asumata, legala si consensuala, cu valoare de circulatie internationala. In masura in care terorismul comporta inerent atributele violentei politice, majoritatea statelor lumii continua sa se limiteze a o atasa indivizilor implicati, teroristii, chiar si atunci cand acestia se organizeaza in grupuri si functioneaza in retea. Si aceasta din propensiunea de a concesiona terorismului entitatile non etatice, refuzandu se statelor orice asociere cu practicile teroriste, negandu se astfel existenta terorismului de stat. Ca termen politic, terorismul se inscrie in registrul limbajului condamnatoriu, fiind invocat in chip peiorativ in discursurile oficiale si publice, pentru a semnifica o stigmatizare si a exprima in plan moral o atitudine de reprobare, asa cum remarca un calificat specialist in domeniu, Richard Jackson. Neindoielnic, interesul teoretic pentru problematica terorismului a explodat literalmente dupa 11 septembrie 2001. A crescut numarul studiilor, reuniunilor nationale si internationale consacrate terorismului, au aparut reviste specializate si carti, s au constituit organisme, grupuri de lucru si institutii avand ca obiect contracararea retelelor teroriste. In anul 2000, in limba engleza puteau fi numarate circa 150 de titluri de carti dedicate terorismului. In 2001, numarul acestora ajunsese deja la 1108, pentru ca in anul urmator sa apara 1767 de lucrari de acest gen. In 2008, se ajunsese deja sa se publice o carte despre terorism la fiecare 8 ore! O deplasare semnificativa de planuri s a produs in aceasta perioada tensionata prin reintegrarea statului ca o categorie analitica in cercetarea terorismului, potrivit observatiei demne de retinut a cercetatoarei Ruth Blakeley. In anul 2006, un grup de cercetatori britanici si au unit eforturile in vederea abordarii critice a fenomenului terorist si, mai cu seama, a fatetelor terorismului de stat, punand bazele a ceea ce avea sa se numeasca Critical Terrorism Studies. Ei reprosau cercetarilor anterioare in materie de terorism o serie de vicii si lacune: debilitatea teoriilor si metodelor avansate; concentrarea doar pe securitatea statelor; orientarea spre rezolvarea problemelor imediate; relatiile stranse ale intelectualilor angajati in acest demers doar cu proiectele securitare ale statelor. Reprosurile formulate erau cat se poate de indreptatite, deoarece terorismul de stat fusese extrem de putin studiat in raport cu terorismul infraetatic, asa cum aveau sa constate Alex P. Schmid si colaboratorul sau, Bradley McAllister. Intre anii 1990 si 1999 doar 2% dintre articolele publicate in principalele publicatii de limba engleza consacrate terorismului, Terrorism and Political Violence si Studies in Conflict and Terrorism vizau si forme ale terorismului de stat. Si tendinta s a mentinut pana in vremea din urma. Spre ilustrare, editia din 2013 a lucrarii The Routledge Handbook of Terrorism Research acorda terorismului de stat doar 7 pagini din 474 si 2 pagini din bibliografia de 122 de pagini. De ce insist asupra debalansarii evidente intre definitiile si studiile dedicate terorismului infraetatic sau non etatic si cele referitoare la terorismul de stat? Pentru ca insasi facultatea sau initiativa de a elabora o definitie corecta, completa si edificatoare a terorismului tradeaza un act de vointa prin care se instituie o putere de a defini si o indreptatire de a defini, stabilindu se pe aceasta cale o agenda de activitati publice. Asa cum sublinia Peter Carl Sederberg, orice definitie implica si exercitiul unei puteri si aceasta putere, guvernele nu numai ca nu si o refuza, ci si o revendica cu ambitii de cvasiexclusivitate, recurgand la serviciile unor intelectuali interesati sau aserviti. Problema care se pune si pe care un reputat istoric al terorismului, Arnaud Blin, a semnalat o extrem de percutant este daca terorismul si terorismul de stat constituie doua forme ale unui fenomen fundamental, asemanatoare intre ele sau, din contra, sunt doua manifestari radical diferite ale utilizarii terorii? Pe parcursul istoriei terorismului nonetatic, individual, punctual, indiferent cum motivat si terorismul de stat, infinit mai puternic, autolegitimat ca raspuns inerent la provocarea celui dintai s au potentat reciproc, s au succedat ori au facut schimb de locuri si roluri, adjudecandu si cu aceeasi voluptate si cerbicie violenta politica â€" deopotriva ca mijloc reprobabil pentru a atinge scopuri nobile si dezirabile si ca scop in sine instrumentalizat, in regim de exceptie. Cei mai multi analisti ai fenomenului terorist sunt tentati sa atribuie termenului ca atare o genealogie ce urca pana in secolul al XVIII-lea. Termenul de teroare pe care Revolutia Franceza l a acreditat tot in aceeasi vreme are insa o ascendenta ce se pierde in negura vremurilor. Episoade de teroare si amenintare cu teroarea intalnim chiar si in Vechiul Testament, in cetatile grecesti, unde bunul plac al tiranilor si actele de tiranicid abunda, ca sa nu mai vorbim de conjuratiile de palat in Imperiul Roman, in despotiile orientale sau in cetatile stat renascentiste. Secta asasinilor, campaniile de teroare ale lui Atila, Gingis han sau Timur Lenk, ale cruciatilor, sarazinilor si otomanilor sunt tot atatea mostre intrate intr o istorie indelebila a ororilor. Relatand insa istoria terorii si terorismului odata cu intrarea in epoca moderna, politologul elvetian Ami Jacques Rapin stabileste ca punct de reper epoca Terorii sau Dictatura iacobina avandu l ca protagonist pe Robespierre. De fapt, Revolutia Franceza a fost Â'patul germinativÂ' al Â'terorii de statÂ', despre care Robespierre spunea ca nu este decat o Â'justitie prompta, severa si inflexibilaÂ'. Dupa inlaturarea dictaturii iacobine si ghilotinarea capilor acesteia, deci tot prin recurs la violenta politica, in perioada thermidoriana si a Consulatului, termenul de teroare evidentia in mod flagrant un sens injurios din punct de vedere politic. El si a facut aparitia in suplimentul din 1798 al Dictionarului Academiei Franceze si desemna modul de guvernare care a prevalat sub Revolutie, din septembrie 1793 pana la caderea lui Robespierre la 27 iulie 1794. Pe parcursul secolului al XIX lea terorismul isi va pierde treptat treptat dimensiunea sa peiorativa, continuand sa se manifeste de o maniera infraetatica si nonetatica. Actiunile individuale si ale unor grupuri conspirationiste indreptate impotriva puterii etatice castiga tot mai mult teren si tot mai multa publicitate, dobandind o aura romantica, antidespotica si libertara. Dar terorismul, pentru a si onora ratiunea de a fi, trebuia nu numai sa atace puterea constituita, sa inspire teama opresorilor, ci si sa dea actelor sale de violenta valoare simbolica si forta mobilizatoare. Matricea originara a terorismului contemporan poate fi identificata in valurile de asasinate politice la varf, atentate cu bombe care au cuprins de o maniera contagioasa Italia, Franta, Spania, Rusia, Marea Britanie, Balcanii, Statele Unite, indiferent ca era vorba de carbonari, anarhisti, disidenti nationalisti, narodnici, socialisti revolutionari, secesionisti si iredentisti. Terorismul nonetatic se reinvesteste astfel cu o conotatie negativa, prezentandu se intr o lumina dezavantajoasa, ca violenta subversiva contra puterii si ca practica repulsiv criminala. Stiintele sociale incep sa acorde tot mai multa atentie fenomenului terorist si manifestarilor intempestive si recurente de violenta politica. Revolutia bolsevica si turbulentele anilor '20 - '30 ai secolului trecut care au insangerat Europa, dar si alte zone ale lumii au invederat faptul ca terorismul a dobandit involuntar o polisemie conceptuala, desemnand atat un instrument al puterii, contra oponentilor sai, cat si un mijloc, greu de contracarat, de a i se impotrivi. Publicata in 1934, The Encyclopedia of The Social Sciences, desi punea inca accentul pe dimesiunea subversiva a terorismului, marca totusi necesara distinctie intre terorismul grupuscular si teroarea puterii de stat. In scurta vreme terorismul de stat va recupera avansul inregistrat de terorismul infraetatic si nonetatic, secolul al XX lea fiind nu numai un secol al extremisnului, cum avea sa l caracterizeze istoricul britanic Eric J. Hobsbawm, ci unul in care teroarea regimurilor totalitare, autoritare, militariste va ajunge la apogeu. Terorismul devine politica de stat in Italia, Germania, Rusia stalinista, in statele satelite si aflate in sfera de dominatie a acestora pentru a se extinde apoi in China, Coreea de Nord, Vietman, Cambodgia, Etiopia si alte state din Africa, Asia, America Latina. Terorismul de stat va lasa in urma sa zeci de milioane de victime, daca nu chiar o suta de milioane, potrivit autorilor Cartii negre a comunismului. Daca vechiul terorism viza tinte punctuale si personaje politice proeminente, terorismul de stat a lovit in omul de rand, in omul masa, dovedindu si din plin disponibilitatile criminale, genocidare. Incercarile de definire a terorismului in diversele sale ipostaze au fost dublate de cautari insistente consacrate tipologizarii, intrand in ecuatie numeroase principii de discriminare â€" actori, tinte, cauze, mijloace, motivatii, obiective etc, asa cum aveau sa precizeze autori arondati grupului de lucru Â'Critical Terrorism StudiesÂ', dar si Schmid, Stohl, Fleming si altii. Acestia pleaca de la conceptia ontologica fundamentala potrivit careia terorismul este un fapt social, o constructie sociala ce exista in virtutea teoriilor si categoriilor pe care cercetatorii le utilizeaza pentru a califica ceea ce sorteaza, reproducandu se intr un fel modelul Teoriei Critice prefigurat de Max Horkheimer si Thomas W. Adorna. In perioada Razboiului Rece nu putini dintre intelectualii atasati Teoriei Critice si au focalizat investigatiile in materie de terorism facand apel la determinatiile politice si ideologice marxiste, de stanga, ce si au pus amprenta asupra manifestarilor teroriste in Occident sau in zonele de coliziune dintre cele doua blocuri politico militare care nu s au sfiit sa duca razboaie prin procura, sa desfasoare activitati insurectionale si contra insurectionale, sa inspire miscari de gherila si reactii de tip contras. Odata cu trecerea timpului, dificultatile legate de intelegerea esentei fenomenului terorist, departe de a fi depasite si inlaturate, s au accentuat. Richard Jackson a sesizat, parcurgand o tot mai evanescenta si provocatoare literatura consacrata fenomenului terorist, mai multe practici in abordarea acestei spinoase chestiuni. Cea mai frecventa optiune consta in utilizarea termenului ca atare, fara a l defini, considerandu se ab initio ca este de la sine inteles si unanim acceptat. Aceasta abordare este extrem de problematica intrucat conceptul de terorism este Â'superemotionalÂ', divizeaza opiniile in spatiul public, avand semnificatii diferite potrivit diversitatii grupurilor umane si societatilor in cadrul carora fenomenul se manifesta. Pentru multi altii terorismul este o Â'ideologie in miscareÂ', un pansant la indemana liderilor politici si a oficialilor din domeniul securitatii, fiind invocat si de numerosi cercetatori si observatori din mass media. Jackson reia intr un fel ideea lui Charles Tilly care sesiza ca Â'in realitate terorismul survine in cea mai mare parte a timpului in contextul mai larg al luptelor politiceÂ', recursul la teroare inscriindu se ca o strategie intre altele adoptate impotriva unor inamici reali sau imaginari. O alta abordare, destul de larg impartasita, se bazeaza pe identificarea actorului actiunii teroriste (actor based definition), facand din terorism o forma particulara de violenta politica, comisa de agenti nonetatici care ataca civili. Jackson constata ca statele pot comite atrocitati, practica represiunea politica si recurg in mod frecvent la tortura contra opozantilor. Dar aceste actiuni nu sunt catalogate ca fiind de natura terorista pentru ca statele au dreptul legitim de a recurge la forta, in virtutea definitiei weberiene, potrivit careia statul exercita monopolul fortei legitime coercitive. O astfel de pozitie este greu sustenabila si in masura sa genereze indreptatite suspiciuni. Tendinta comuna, parand totodata si cea mai convenabila, confera terorismului un statut anume, ca strategie si tactica violenta, vizand scopuri politice, particulare, fenomenul fiind inteles in functie de natura si caracteristicile actului insusi. Tendinta intru catva nefericita, deoarece terorismul se aplica aproape in exclusivitate grupurilor opuse intereselor statelor (occidentale) pedaland pe o latura preponderent ideologica si religioasa. In consecinta, Jackson ofera o definitie extensiva si comprehensiva a terorismului, adecvata contextului bulversant al lumii in care traim: Â'terorismul este o violenta sau o amenintare intentionata, considerata fiind ca un act de comunicare simbolica in care victimele directe ale actiunii sunt instrumentalizate in vederea crearii unui impact psihologic de intimidare si de teama, avand o tinta mai larga (audienta) si aceasta pentru a atinge un obiectiv politicÂ'. In conditiile in care violenta politica este un instrument de care atat puterea, cat si opozantii acesteia se slujesc in mod curent, in conditiile in care violenta terorista tinde sa se substituie celei politice, in conditiile in care starea de beligeranta se generalizeaza in spatiul politic si in medii sociale dintre cele mai diverse, in societatile traditionale, dar si in societatile moderne, nu este deloc hazardat sa spunem ca terorismul a devenit un comun mod de a fi. In mod paradoxal, sintagma terorist sau terorism, printr un complicat si nemarturisit mecanism psihologic, ajunge sa fie utilizata in spatiul public intr o acceptie interesata si partizana, logomahica. Philippe Braud, anterior invocat, considera ca si termenul de terorism ca si altele din lexicul uzual al practicilor discursive ale actorilor politici atesta recurgerea la stratageme de deturnare si mistificare maniheista. Cuvantul Â'terorismÂ' releva o proiectie deliberat demolatoare si incarcata de ipocrizie, de a demoniza si stigmatiza violenta adversarului. Teroristii sunt cei pe care statele, populatiile vizate, mass media ii desemneaza ca atare. Si aceasta din cauza metodelor lor ce suscita o profunda angoasa, un pronuntat si inconturnabil sentiment de insecuritate. Exista si un revers, de exemplu conceptul de Â'stat teroristÂ' utilizat de Noam Chomsky, contra puterii americane, care evidentiaza intr un fel o tentativa de returnare a stigmatului. Indiferent ca avem in vedere terorismul nonetatic sau terorismul de stat, scopurile si obiectivele actiunilor teroriste raman aceleasi: a izola, demoraliza si terifia indivizii sau grupurile ce exprima o opozitie activa si violenta in contexte diferite - coloniale, dictatoriale, de ocupatie militara sau guvernare postrevolutionara; a face neputincioase sau a debilita miscarile sociale; a dobandi avantaj psihologic asupra adversarului in situatii insurectionale/contrainsurectionale, de terorism/contraterorism, razboi, confruntari interetatice; a securiza accesul la resurse; a mentine ordinea sau a o submina; a controla populatia; a mentine un primat economic sau a directiona un flux de forta de munca; a pedepsi, a razbuna, a stimula un orgoliu identitar; a expulza populatii sau a proceda la operatiuni de epurare pe criterii etnice, rasiale, religioase etc; a intimida sau a disuada adversari externi. Terorismul a intrat si s-a instalat cu brutalitate in viata societatii moderne. El este, neindoielnic, un flagel, un blestem si, poate, un mesager al apocalipsei societatii moderne si postmoderne. Ramane de vazut daca eforturile statelor de contracarare a terorismului nonetatic sau a insidioasei seductii a terorismului de stat vor fi incununate de succes sau vor esua. Dosarul terorismului este, insa, departe de a se fi incheiat.
Sursa: punctulcritic.ro