Senatorul Titus Corlatean a sustinut o declaratie politica intitulata: Ce ar trebui sa faca statul roman pentru protectia familiilor de romani din strainatate care isi pierd abuziv copiii. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Drama cunoscuta a familiei Bodnariu din Norvegia, ai carei copii au fost rapiti abuziv de o institutie abuziva a statului norvegian si care a generat o reactie de protest, dar si de solidaritate fara precedent din partea romanilor si bisericilor crestine din tara si strainatate, a devoalat o situatie dramatica, din pacate, mult mai larga.
Multe alte familii de romani sunt de-a dreptul abuzate, tratate, surprinzator, de state occidentale cu vechi state de democratie drept imigranti si fiinte de mana a doua, carora, sub diferite pretexte, le sunt luati copiii si incredintati, nu-i asa, unor cupluri de autohtoni, uneori heterosexuali, alteori LGBT, mult mai bine inzestrate, in opinia lor, sa primeasca, sa creasca si sa educe copiii altora, primind insa si alocatiile generoase de la statul in cauza, in acelasi timp.
Si chiar daca istoria familiei Bodnariu a cunoscut un final fericit, datorita solidaritatii crestine a romanilor si credintei in bine si dreptate a parintilor, printr-o decizie a unei instante administrative norvegiene, acest lucru a aratat slabiciunea, dezinteresul si lipsa de sensibilitate a statului roman, a actorilor sai politici si institutionali de prima linie fata de drama traita de o familie minunata. Cu exceptia Parlamentului Romaniei si, intr-o anumita masura, a Ministerului Afacerilor Externe si a Ambasadei Romaniei la Oslo, Presedintele Romaniei, prim-ministrul, Guvernul au fost foarte discreti, daca nu inexistenti. Cei pe care i-am numit poarta rusinea de a nu fi nici macar salutat eliberarea celor 5 copii si intoarcerea lor la parinti.
Astazi, dramele familiilor Nan, Radulescu si multe altele din Norvegia, Barbu din Marea Britanie, Pantaia din Canada si din multe alte colturi civilizate ale lumii continua, fara ca cei cocotati nelegitim pe fotoliile lor de putere sa fie preocupati de altceva decat marile probleme ale Romaniei. Cele mici, micile probleme, nu intra in domeniul lor de interes…
Declaratia politica pe care o formulez astazi nu urmareste insa in primul rand critica - justificata, de altfel - a decidentilor politici care nu decid nimic, ci vizeaza formularea unor propuneri concrete, de natura institutionala, menite sa conduca la realizarea unor mecanisme institutionale de sprijin pentru familiile de romani din strainatate, care pot traversa astfel de situatii nefericite, mecanisme care astazi lipsesc.
Este necesara, in opinia mea, realizarea unei structuri integrate, interdepartamentale, care sa functioneze, probabil, sub egida MAE. O structura care sa beneficieze de expertiza specializata si complementara a departamentelor consular, cel privind drepturile omului, tratatele internationale in materia drepturilor omului, Agentul guvernamental la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, toate din Ministerul Afacerilor Externe, dar si de contributia altor institutii, precum Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului, sau a unor magistrati specializati in dreptul familiei, detasati in Ministerul Afacerilor Externe.
Gestionarea dosarelor de separare a copiilor de parinti, sub diferite motive ori pretexte, nu este o simpla chestiune consulara, asa cum este tratata in prezent de actualul Guvern. Implica o dimensiune fundamentala de drepturile omului, in care interesul superior al copilului nu poate fi contrapus automat si de la bun inceput cu interesele si drepturile parintilor naturali si ale familiei, in general. Implica expertiza in materie si stiinta dreptului comparat, dar si relationare cu institutiile omoloage din alte state, care sunt competente detinute de Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si, nu in ultimul rand, experienta unor judecatori specializati in jurisprudenta curtilor de justitie nationale care abordeaza dreptul familiei sau jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in materie.
Nu este complicat, o astfel de structura poate fi pusa pe picioare destul de rapid si fara costuri deosebite. Ea poate fi si extrem de utila decidentilor politici pentru fundamentarea, acolo unde este cazul, a unor demersuri politico-diplomatice viguroase - ceea ce nu s-a intamplat pana acum -, cu o singura conditie: sa existe vointa politica.
Lansez acest semnal de la tribuna Senatului Romaniei, in speranta ca cineva din inaltimile confortabile ale actualei puteri din Romania va auzi si va binevoi sa faca ceva. Daca nu, probabil ca se vor ocupa altii, dupa toamna acestui an.