RTV.NET: Gabriela Firea, atac dur la Klaus Iohannis: Sa clarifice implicarea sa in traficul cu copii
Purtatorul de cuvant al PSD, senatoarea Gabriela Firea, i-a cerut joi lui Klaus Iohannis sa ofere lamuriri cu privire la implicarea sa in traficul international de copii la inceputul anilor ‘90, prezentand istoria cazului Iliut, asa cum a fost ea reflectata in presa pana acum
"Daca tot a cunoscut, din postura activitatii de sofer sau traducator pentru familiile venite in Romania pentru adoptii, cazuri de copii aflati intr-o stare precara, de ce nu a actionat intr-un sens care sa fi facut astazi subiectul respectiv unul stins? Este una dintre intrebarile la care domnul Iohannis nu are raspuns. Nu ii solicit eu sa raspunda, eu doar ridic un semn de intrebare, pentru ca vorbim despre un raspuns pe care cetatenii acestei tari au dreptul sa il afle", a aratat Firea intr-o conferinta de presa.
In opinia PSD, pe Klaus Iohannis, candidatul ACL pentru alegerile prezidentiale, il urmareste trecutul. Iohannis are doua mari probleme la care inca nu a oferit raspunsuri credibile si care par a fi legate una de cealalta. Cea mai mediatizata pana acum a fost problema caselor si de unde a avut Iohannis banii pentru a-si achizitiona primele imobile. Cea de-a doua problema, adusa in atentia presei de purtatorul de cuvant al PSD, Gabriela Firea, este cea a implicarii lui Iohannis in adoptii ilegale. De altfel, primarul Sibiului a recunoscut in mai multe randuri implicarea sa in astfel de adoptii, dar a declarat ca rolul sau s-a limitat la acela de sofer si de traducator.
"Poate totusi, dupa acest schimb de replici, domnul Iohannis va benevoi sa ne spuna ce s-a intamplat de fapt in 1990 cu cei trei copii ai familiei Iliut si poate ne va spune si in ce a constat remuneratia domniei sale pentru serviciile sale", a mai subliniat Gabriela Firea.
Potrivit relatarilor aparute in presa pana acum si prezentate de Gabriela Firea in conferinta de presa de la sediul PSD, istoria adoptiilor in care a fost implicat Iohannis incepe la cateva luni dupa Revolutie. Pe 11 iunie 1990, Elena Iliut, mama a trei copii, este ucisa de sotul sau. Cand a vazut ca sotia sa a murit, Vasile Iliut, tatal celor trei copii, s-a sinucis. La 3 zile dupa tragedie, dupa ce sotii Iliut au fost ingropati, Carmen si Klaus Iohannis, impreuna cu o familie de canadieni, Lelande Alain Roger si Lelande Arlens Dianne, s-au prezentat la poarta Mioarei Iliut, matusa celor trei copii. Conform relatarilor Mariei Iliut, bunica celor trei copii, aceasta a cedat si si-a dat consimtamantul pentru adoptie, in contextul in care Klaus Iohannis a facut presiuni la adresa ei in vederea obtinerii acestui consimtamant.
Familia Lelande, domiciliata in Canada, a solicitat ca prin hotarare judecatoreasca sa fie admisa cererea privind infierea cu efecte depline a minorilor. Din sentinta judecatoreasca rezulta ca aceasta familie a mai adoptat, pe langa cei trei frati ai Fam. Iliut, un o fetita de 4 luni - Scultelnicu Anda Maria din Sibiu. Pe 14 august 1990 este data sentinta definitiva pentru adoptie. Doi ani mai tarziu, sotii Iohannis si-au cumparat, in anul 1992, o casa pe strada Balea din Sibiu, la numarul 29. Au platit fostului proprietar suma de 75.000 marci germane.
"In 1997 ziaristul Dan Tapalaga scria in "Ziua de Ardeal" despre implicarea cuplului de profesori Iohannis in adoptii de copii din comuna Rasinari, judetul Sibiu, pentru cetateni canadieni si emite ipoteza ca acesti copii au devenit "piese de schimb" in banci de organe. In anul 2000 Klaus Iohannnis a recunoscut, intr-o conferinta de presa realizata in campania electorala pentru primul mandat de primar al Sibiului, ca a primit cadouri de la familia canadiana si ca familia de canadieni s-a cazat la el acasa. In acelasi an fam. Iliut a sesizat Comisia pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii din cadrul Camerei Deputatilor. In anul 2004 an a fost audiata Iliut Maria, bunica celor trei frati adoptati. Solicitat de comisia respectiva sa se prezinte la audiere, Klaus Iohannis a refuzat. In anul 2013 bunica Maria Iliut a decedat, insa Mioara Iliut, matusa copiilor, continua lupta pentru a afla care a fost soarta celor trei frati", a mai spus Gabriela Firea, care i-a cerut lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la Presedintie, sa spuna ce s-a intamplat de fapt in 1990 cu cei trei copii ai familiei Iliut si in ce a constat remuneratia pentru serviciile sale.
"Domnul Iohannis trebuie sa spuna ce s-a intamplat de fapt in 1990 cu cei trei copii ai familiei Iliut si poate va spune si in ce a constat remuneratia domniei sale pentru serviciile sale! Din CV-ul sau de posibil presedinte al Romaniei ar fi pacat sa lipseasca aceasta calificare, sofer al familiilor de straini venite in Romania dupa copii de adoptat", a spus Firea.