AmosNews: Anul acesta, Ziua Tatalui se sarbatoreste pe 12 mai

Ziua Tatalui si Ziua Mamei au fost legiferate ca sarbatori in Romania incepand cu anul 2010. Legea cu privire la aceste doua sarbatori a fost aprobata de Senatul Romaniei in luna iunie 2009 la o initiativa a Aliantei Antidiscriminare a Tuturor Taticilor (TATA) si a unui grup de parlamentari romani, printre care Ludovic Orban, Mircia Giurgiu si Liana Dumitrescu.
Pe 29 septembrie 2009, legea a fost dezbatuta și aprobata in Camera Deputatilor. Ziua Tatalui a fost sarbatorita oficial, pentru prima data in Romania, in data de 9 mai 2010 (in a doua duminica a lunii mai). Anul acesta ziua tatalui se sarbatoreste in 12 mai 2013. Datele calendaristice in care se va sarbatori Ziua Tatalui sunt urmatoarele: 11 mai 2014, 10 mai 2015, 8 mai 2016, 14 mai 2017, 13 mai 2018, 12 mai 2019 si 10 mai 2020.
Pe plan mondial nu exista in cazul celebrarii zilei tatalui o traditie bine conturata in jurul unei date anume. Zilele tatalui recunoscuta oficial variaza de la tara la tara.