|
|
Machiajul semipermanent este si el la moda
|
|
Zeci de tineri din Valea Jiului adopta metode originale de a iesi in evidenta, apeland la noile tendinte in tatuaj sau piercing. Cei ce fac astfel de operatii spun ca la moda sunt piercing-urile mari, in spranceana, nas, ori sub buza inferioara.O data cu venirea verii si a vacantei, tot mai multi tineri au adoptat o tinuta trendy, iar cercelul din buric este deja o banalitate, tinerii voind sa iasa in evidenta prin lucruri exagerate. Asa se face ca, mai nou, tinerii pana in 25 de ani prefera un tatuaj mare, pe brat si piercing-urile. Patronii singurului cabinet de tatuaje din judetul Hunedoara spun ca tot mai multi adolescenti adopta astfel de tinute. „Cel putin 90 la suta dintre clientii nostri sunt tineri intre 17 si 25 de ani. Afacerea ne merge foarte bine, avand in vedere ca nu mai este alt salon in intreg judetul. Tinerii vor discuri care se monteaza treptat, pentru ca initial se face o gaura de doi milimetri si se ajunge la cinci-sase milimetri sau chiar mai mult, desi toti stiu ca procedeul este ireversibil. Vor cercei in limba si in mai multe zone ale fetei“, a spus Simona Beuca, manager al primului salon de tatuaj si body-piercing din Petrosani. Culori si echipamente din SUA Ovidiu Tudoran, unul dintre artistii care lucreaza la cabinetul de tatuaje din Petrosani, sustine ca aceste operatii sunt sigure si igienice, iar vremea pionieratului a trecut, atata timp cat aparatele si culorile ajung in Valea Jiului de la New York. Preturile sunt acceptabile, iar clientii prefera locurile sigure, desi mai sunt tineri care ajung la cabinet pentru a repara ce au stricat amatorii. „Acum nu se mai folosesc instrumente improvizate. Pe vremuri, acest lucru se facea rudimentar, dar acum piercing-urile sunt din titan sau otel chirurgical, aparatele care se folosesc pe corp sunt de unica folosinta, iar culorile din import, americane, in 41 de nuante vegetale. Eu am facut tatuaje inca din 1991, dar din 2005 am deschis acest salon si totul este avizat de Ministerul Sanatatii“, a spus Ovidiu Tudoran, manager.Pretul unui astfel de tatuaj este de minimum 75 de lei, in functie de suprafata in centimetri patrati si de timpul necesar realizarii tatuajului, iar un piercing costa in medie 60 de lei, cu tot cu cercel. Nu putini sunt cei care au adoptat aceste tendinte, iar moda tinde sa evolueze, pentru ca la astfel de saloane pot fi facute si operatii de conturare a buzelor sau a sprancenelor, contra unei sume de 200 de lei.
|