Multiplul campion national isi doreste sa schimbe mentalitatea tinerilor si ii indruma catre sport, dar mai ales spre culturism, sperand sa "gaseasca" in sala sa noi nume de "fier"
Cand spui Costel Torcea te gandesti, inevitabil, la marea performanta din culturism, palmaresul sau fiind unul demn de invidiat, caci cuprinde 19 titluri nationale, patru balcanice si doua medalii de bronz europene. A primit totul de la sport si acum vrea sa intoarca serviciul, mai ales in aceste vremuri tulburi, cand tinerii au cu totul alte preocupari. Conduce un club abonat la medalii, CS Gladiator Craiova, si sala sa este ceva mai libera doar dimineata, dar parca nu-i de-ajuns. "Nivelul performantei, comparativ cu anii trecuti, este foarte jos", aceasta este "durerea" lui Torcea. "Pot sa spun ca numarul celor care doresc sa faca fitness sau culturism pare mare la prima vedere, dar a scazut comparativ cu anii ’90, cand veneau la Cercul Militar, unde aveam sala pe vremea aceea. Programul era mult mai redus, iar aparatura nu se compara cu ce detinem aici, lucru pe care l-am constatat si la celelalte sali din Craiova, cu instructori bine pregatiti. Cred insa ca tinerii nu mai sunt la fel de interesati ca in anii trecuti pentru a face intretinere corporala si asta este dureros. Din 2001, de cand ma ocup de cei care vor sa faca performanta, am avut anual doi-trei campioni nationali la nivel de juniori, chiar si la seniori, pana anul trecut, inclusiv, dar se pare ca lucrurile merg din ce in ce mai rau", a punctat multiplul campion national.

Aria de selectie este destul de mica

Majoritatea celor care "trag de fiare" este alcatuita din practicanti cu varste intre 25 si 60 de ani, ce au drept scop intretinerea corporala, iar aria de selectie pentru performanta sufera din plin. "Comparativ cu anii cand eram junior, prin ’84, ’85, ’86, aria de selectie este mult, mult mai mica. Tin minte ca in 1986, cand eu am iesit campion national la juniori, eram in categorie peste 30 de competitori. In anul cand am iesit pentru prima oara campion national de seniori, 1991, la fel, iar in 2010, cand am luat titlul, au fost in categorie noua insi, deci mult in regres chiar si la nivelul mare. Inainte, in sala erau 100 de sportivi, iar 30-40 isi doreau sa faca performanta. Acum, nici la sfert nu este procentul... Am discutat pe aceasta tema si cu alti antrenori, de la alte discipline sportive, si credeti-ma ca se plang la fel ca si mine de lipsa tinerilor. Ar fi nedrept din partea mea sa spun sa incerce numai sportul pe care il fac eu. Sa vina sa faca box, lupte, orice alta disciplina, dar sa faca sport, pentru ca e spre binele lor. Daca vor sa aleaga culturismul, salile din Craiova sunt foarte bine dotate si ii primesc cu mare drag. Nu le zic si vina la mine, ca sunt eu cel mai bun, important este ca ei sa fie deschisi si sa incerce macar. Cand merg vara la strand si vad un tanar cu un fizic armonios, sunt convins ca le place si lor si si-ar dori sa arate cel putin la fel. Tot ce trebuie sa faca este sa inceapa activitatea asta, sa nu mai fie atat de indiferenti cu ei insisi si sa lase lenea", a punctat Torcea.

Parintii joaca un rol important

Antrenorul Costel Torcea considera ca un rol important in dezvoltarea fizica armonioasa a celor tineri, facand referire la elevi, o au si parintii. "Sfatul meu, ca om de sport, ca antrenor, este ca fiecare parinte sa-si indrume copilul spre sport de la o varsta foarte frageda. Sa practice un sport in raport cu varsta pe care o au, sa-i mai ia de la calculator. Fiecare parinte ar trebui sa reflecteze la asta, pentru ca in joc este sanatatea copiilor nostri. Ei pot suferi fara sport, pot deveni ori foarte slabi, ori grasi, ori cocosati, si nu trebuie sa fim indiferenti, pentru ca mai tarziu regretam ca nu am intervenit. Nu au nimic de pierdut daca vin la sala si incearca. Poate le place si, pe parcurs, vazand ca fizicul lor capata un aspect frumos, se gandesc ca ar putea face si performanta", a spus conducatorul clubului CS Gladiator.

,,Fac sportul asta cu mare placere’’

Costel Torcea nu s-a rezumat sa vorbeasca doar despre trecut, ci si despre viitor, sperand ca elevii sai sa obtina noi titluri. "Suntem la inceput de an si ca antrenor imi doresc din suflet ca elevul meu, Andrei Alexandrescu, care anul trecut a iesit campion national la 75 kg, sa repete aceasta performanta. De asemenea, mi-as fi dorit ca fostul meu elev, Cristian Firica, si el un mare campion, sa revina anul acesta in competitii, dupa accidentarea foarte grava pe care a avut-o. Ca sportiv, imi doresc ca in luna mai sa-mi mai incerc o data fortele cu cei de varsta mea (47 de ani - n.r.). Sincer, nu ma mai incanta un nou titlu de campion national, la cate am, dar simt ca pentru asta traiesc. Fac sportul asta cu mare placere si nu din dorinta de a intoarce trecatorii capul dupa mine pe strada", a explicat "gladiatorul" craiovean.

Vrea sa construiasca o sala in Cosoveni

Medaliile nu i-au schimbat absolut deloc optica sau principiile de viata lui Costel Torcea, acesta ramanand la fel de devotat si de altruist fața de comuna in care locuieste de ani buni. "Locuiesc in Cosoveni si pot spune ca oamenii ma privesc cu admiratie, incepand de la tineri si terminand cu cei mai in varsta. Iar eu ma mandresc cu tot trecutul meu, chiar si cu zilele cand pasteam vacile pe camp... Pentru unii dintre ei sunt un exemplu si nu vreau sa-i dezamagesc, din contra, vreau sa-i ajut cat pot de mult. Mi-am propus ca in viitor sa fac ceva pentru comunitatea in care traiesc, pentru tinerii din Cosoveni, sa le ofer o sala unde sa practice culturismul. Sa nu mai faca naveta la Craiova, asa cum faceam eu cand eram copil, sa faca antrenament in conditii decente, propice performantei. Nu se stie niciodata, poate mai gasim un campion acolo, cu care sa ne mandrim apoi", a incheiat Torcea.