Ziua Personalului din Sistemul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, va fi marcata maine, la sediul Penitenciarului Pelendava Craiova. Aceasta zi este sarbatorita in fiecare an, la data de 29 iunie, odata cu praznuirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar romanesc. Cu aceasta ocazie, maine, incepand cu ora 10:30 va avea loc o sedinta festiva, in cadrul careia se va da citire mesajului directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, se va evoca semnificatia religioasa a zilei de 29 iunie de catre reprezentantii Mitropoliei Olteniei, se vor comunica avansarile in gradul profesional urmator, inaintea implinirii stagiului minim in grad. La acest eveniment vor lua parte cadre ale unitatii, reprezentanti ai institutiilor publice si ai organizatiilor neguvernamentale locale.
Tot maine, intre orele 10:00 si 13:00, la Penitenciarul Pelendava va avea loc actiunea "Ziua Portilor Deschise", care va oferi posibilitatea vizitarii unitatii de catre reprezentantii societatii civile, accesul in unitate realizandu-se in baza unui document valabil de identitate, cu fotografie, emis de o autoritate a statului.