Sedinta Consiliului Local Mangalia, una dintre cele mai "furtunoase” de pana acum, a constituit un bun prilej pentru alesii locali, care pana de curand s-au ferit sa-si exprime vreo parere cu privire la soarta celor care i-au votat, sa iasa la rampa. In cadrul informarii primarului Zamfir Iorgus, acesta a tinut sa sublinieze ca, desi mai exista disfunctionalitati in asigurarea unor servicii pentru turisti, acestea sunt in curs de remediere. Astfel, in statiunile Venus si Olimp, furnizarea curentului electric se face intr-un mod defectuos, fapt care, concluzioneaza primarul Mangaliei, va duce fie la adoptarea de catre societatea Electrica a unui plan de refacere a instalatiilor invechite, fie va determina Primaria sa refaca aceste instalatii pe propria cheltuiala. "Chiar in rectificarea de buget pe care o votam azi am "prins" inlocuirea a aproximativ 150 de lampi stradale, care vor fi amplasate acolo unde este nevoie, in zonele cele mai slab iluminate”, afirma Zamfir Iorgus. Un alt punct nevralgic, care se pare ca ii sacaie pe consilieri de ceva timp, il reprezinta salubritatea orasului si mai ales cea a spatiilor verzi. La acest capitol, pentru a-i determina pe directorii unitatilor scolare din Mangalia sa ia masuri pentru amenajarea propiilor spatii verzi, Primaria a alocat, in cadrul noului buget pentru anul in curs, sume consistente pentru achizitionarea unor "cositoare” automate, pentru fiecare institutie de invatamant. "Comersantii” de gablonzuri si fructe-legume, cu alte cuvinte cei care practica mini-comertul de "sezon" au fost luati in colimatorul edilului sef al Mangaliei. Infuriat pe faptul ca agentii economici din oras si statiuni permit unor afaceristi din tara sa isi instaleze pe terase buticurile si chioscurile cu cele mai diverse nimicuri, in defavoarea comerciantilor locali, Zamfir Iorgus a propus consilierilor sa se gandeasca la o formula prin care sa fie interzisa aceasta activitate. "Agentii economici nu inteleg sa-si protejeze "business”-ul local. Gablonzuri si alte fleacuri pot vinde la fel de bine si cetatenii Mangaliei. Nu am auzit de vreun locuitor al orasului care sa se duca in Predeal, Brasov sau Bucuresti sa vanda legume si fructe. Daca respectivele chioscuri ar fi fost pe terenul primariei, nu le-am fi autorizat, dar este vorba despre particulari. In cazul in care acestia nu inteleg sa inceteze cu astfel de practici, vom ajunge sa adoptam masuri drastice, care vor merge pana la interzicerea completa a comertului stradal” a conchis primarul Mangaliei. Primaria Mangalia va sponsoriza reconstuctia uneia dintre casele din zona sinistrata a judetului Timis. Satul ales este Birta, aici urmand sa se deplaseze reprezentanti ai Comisiei Sociale din Primarie si de la Consiliul Judetean Constanta, care sa decida asupra familiei care va beneficia de acest ajutor. "Ne gandim ca, dupa ce proiectul va fi finalizat, sa ii rugam pe proprietari sa isi numeasca noua locuinta "Casa Mangalia”, acestia urmand sa fie invitati la malul marii oricand doresc”, a declarat Zamfir Iorgus. Colaborarea Primariei Mangalia cu Consiliul Judetean a fost "parafata" si prin adoptarea proiectului de hotarare cu privire la Festivalul "Callatis" 2005. Astfel, CJC va aloca manifestarii doua miliarde de lei, adaugati la cele 4 miliarde ale Primariei, plus alte doua miliarde de lei oferite de Santierul Naval Daewoo Mangalia.