Presedintele interimar al Senatului Doru Ioan Taracila a declarat ieri ca grupurile parlamentare au fost solicitate sa isi mobilizeze membrii in comisia comuna de cod electoral, pentru ca, la sfarsitul lui mai, sa fie prezentat un proiect de lege privind votul uninominal. Taracila a aratat ca in prezent sunt in discutie 18 initiative care vizeaza alegerile parlamentare, reamintind ca in momentul in care Parlamentul a dezbatut, in legislaturile anterioare, initiative importante precum revizuirea Constitutiei sau legile electorale, initial s-a realizat o majoritate de 66%. "Altfel este complicat, pentru ca, daca ajungi la dezbateri, si exista suficienta pasiune, fiecare mentinandu-si punctul de vedere, aceasta lege nu trece de Parlament", a adaugat Taracila. Decizia privind inceperea discutiilor pe tema votului uninominal a fost luata la intalnirea presedintelui interimar Nicolae Vacaroiu cu premierul si cu presedintii celor doua Camere.

Un test pentru acordul PSD-PNL

Dintre cele 18 initiative privind modificarea Codului Electoral, doua sunt apreciate ca fiind mai importante: proiectul sustinut de PSD, referitor la votul uninominal majoritar, in circumscriptiile electorale, cu un tur de scrutin si initiativa sustinuta de PNL, elaborata de Asociatia ProDemocratia. "Important este sa se puna de acord pe unul dintre cele doua proiecte sau, mergand in principal pe oricare dintre ele, sa se ia din celalalt chestiunile care sa ne uneasca, si nu cele care sa ne dezbine. Daca fiecare grup parlamentar isi mentine punctul de vedere, este clar ca nu vom ajunge la niciun acord, care trebuie sa fie cel putin majoritar, fiind vorba despre o lege organica", a explicat Doru Ioan Taracila necesitatea stabilirii unui punct de vedere comun cu privire la votul uninominal.

Uninominalul, singura prioritate

Taracila s-a aratat optimist in ceea ce priveste definitivarea unei propuneri de catre comisia speciala, in urmatoarele doua saptamani, desi admite aparitia unor dificultati in ajungerea la un numitor comun intre partidele parlamentare. Miza necesara trecerii acestui proiect de votul legislativului este consensul. Taracila a apreciat ca, daca liderii partidelor nu ajung la un compromis, introducerea votului uninominal nu va trece. El a mai declarat ca i-a cerut secretarului Senatului sa intocmeasca un inventar al prioritatilor legislative, pentru a identifica restantele. "O restanta era ANI. Din punctul meu de vedere, nu mai avem legi prioritare in dezbatere".