Presedintele Comisiei pentru buget-finante, senatorul PNL Varujan Vosganian, a remarcat ieri, la dezbaterea Bugetului national, „dramatismul care l-a incercat“ pe liderul PSD Mircea Geoana cand a criticat bugetul, senatorul liberal cerandu-i acestuia „sa faca un efort“ pentru a-si adapta mentalitatea la realitate. El a criticat tentativa PSD de a sugera actualei Puteri sa preia filozofia bugetara a social-democratilor, care, in 2004, a alocat sume imense pentru costurile sociale cu tenta clara electorala.
Vosganian a subliniat ca proiectul de buget pe 2006 a fost influentat de evenimentele din 2005, pretul petrolului, inundatiilor si gripa aviara. Potrivit declaratiilor sale, in 2006 se va reusi cresterea veniturilor bugetului, atat in termeni reali, cat si ca procent in PIB.
„Pentru a creste veniturile bugetare, noi nu avem in vedere, in ciuda tuturor senzatiilor, majorari de impozite, ci avem in vedere o mai buna colectare, stimulare a economiei nationale, largirea bazei de impozitare si diminuarea economiei subterane“, a mai spus presedintele Comisiei de buget-finante din Senat.
In replica la afirmatiile lui Mircea Geoana, senatorul liberal a aratat ca niciodata in ultimii cincisprezece ani Invatamantul, Sanatatea si Cercetarea nu au avut, in termeni reali, o sustinere bugetara ca aceea din proiectul de buget pentru 2006. (A.M.)