Activitatea parlamentarilor in sesiunea februarie - iunie 2007 a fost destul de scazuta, se constata intr-un raport dat publicitatii vineri de Institutul de Politici Publice. Raportul evidentiaza ca printre deputatii si senatorii care au absentat cel mai mult de la votul din Parlament se afla social-democratul Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu si Adrian Nastase tot de laPSD, conservatorul George Copos PC, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor si Crin Antonescu de la PNL. Alti parlamentari care au absentat mult de la votul electronic, nominalizati in raport, sunt Varujan Pambuccian (minoritati), Dan Ioan Popescu (PC), Octavian Stireanu (PSD), Anca Boagiu (PD), Irinel Popescu (PC), Sorin Oprescu (PSD), Mircea Geoana (PSD). Raportul ii mentioneaza si pe cei care au avut o prezenta mai ridicata la vot, printre acestia numarandu-se Gheorghe Funar de laPRM, liberalul Gheorghe Gabor, si democratul Gheorghe David PD. Un alt indicator pe baza caruia a fost evaluata in raport activitatea parlamentara se refera la numarul de proiecte initiate, membrii PRM situandu-se pe primele locuri in clasament, iar Ovidiu Musetescu, deputat PSD, este nominalizat ca neavand niciun proiect de lege semnat si Octav Cozmanca, senator PSD, doar un proiect de lege. Potrivit aceluiasi raport, 57 de deputati din toate partidele nu au adresat de la inceputul mandatului nicio intrebare sau interpelare membrilor Guvernului.