Jurnalul National : Ponta: Vreau in Constitutie reguli clare pentru presedinte, sa nu mai ai de ce sa-l suspenzi

Victor Ponta a declarat, marti, ca ar trebui introduse in Constitutie garantii prin care niciun presedinte sa nu aiba in viitor mai multa putere decat i se cuvine, pentru a se evita orice fel de conflict care ar putea duce la suspendare, scrie realitatea.net
Fiind intrebat ce sanse da pactului pe care l-a semnat cu Traian Basescu si daca crede ca va fi respectat, Ponta a spus ca este nevoie de o societate in care sa ne ascultam mai mult si sa ne razboim mai putin.
,,Eu cand vorbeam de un anumit tip de solidaritate, de decizii pe care sa le luam cu totii nu ma refeream doar la presedinte, indiferent daca acum este domnul Basescu, in 2014 va fi altcineva si prim ministru acum sunt eu, sigur va veni altcineva dupa mine. Ma refer la parti importante ale societatii romanesti. As vrea sa nu mai luam decizii fie pentru pacienti, fie pentru medici, cumva punandu-i unul impotriva celuilalt, fie pentru profesori, fie pentru parinti si pentru copii, fie pentru cei mai bogati sau cei mai saraci. La acest lucru ma refeream atunci cand spuneam ca un nou model de societate e o societate in care sa ne ascultam mai mult si sa ne razboim mai putin", a spus el intr-o interventie telefonica la un post TV.
,,Daca va referiti la relatia presedinte-prim ministru, da, cred ca este o obligatie pentru noi toti, aici nu vorbim de o singura persoana, vorbim de cei care aveam functii importante, sa intelegem ca asta asteapta societatea in ansamblu de la noi, nu doar cei care ne-au votat, ci mai ales cei foarte multi care nu au votat pe nimeni pe 9 decembrie", a completat premierul.
Fiind intrebat daca are convingerea ca va reusi atat el cat si Traian Basescu sa coabiteze, primul ministru a precizat ca dupa acesti aproape noua ani ,,de lupte" Romania are nevoie de constructie, iar majoritatea trebuie sa accepte acest compromis si sa aiba dialog si cu cei care sunt in minoritate.
,,Eu am incredere in ceea ce vreau eu si imi doresc sa fac pentru Romania, altfel nu m-as fi angajat la o sarcina care are putini avantaje si multe dezavantaje. Da, eu cred ca Romania acum dupa acesti ani, opt ani, noua ani de lupte are foarte mare nevoie de constructie si sunt convins ca sigur vor fi si oameni impotriva, dar majoritatea absoluta si capacitatea pana la urma a mea, a celor care am castigat alegerile trebuie sa fie de a accepta un compromis si de a avea dialog cu cei care sunt in minoritate pentru ca in general de la majoritate, sau de la cel care are puterea vine lipsa de dialog. Ori noi asta am avut in ultimii ani, eu nu vreau sa ramanem in aceeasi paradigma", a punctat presedintele PSD.
Raspunzand la o alta intrebare,si anume daca vom mai auzi cuvantul ,,suspendare" in 2013, Victor Ponta a spus ca in prima jumatate a acestui an trebui modificata Constitutia, astfel incat sa fie introduse acese garantii prin care in viitor niciun alt presedinte sa nu aiba mai multa putere decat i se cuvinte, pentru a evita orice conflict care poate ajunge la formele sale ,,cele mai daunatoare".
,,Nu stiu si nu cred, dar cred ca trebuie sa punem in Constitutia Romaniei acum in prima jumatate a anului, trebuie sa punem toate acele garantii si mecanisme prin care in viitor niciun alt presedinte, repet, nu ma refer la domnul Basescu care isi incheie mandatul, ma refer la viitorii presedinti sa nu aiba mai multa putere decat au dorit oamenii si isi doresc oamenii sa aiba si orice conflict sa il evitam inainte de a ajunge la formele sale cele mai daunatoare pana la urma pentru o parte, pentru alta, sau pentru societate. Eu asta vreau, sa punem in Constitutie niste reguli clare, invatamintele pe care le-am tras din ultimii ani si in viitor sa nu mai ai de ce sa suspenzi un presedinte. Pentru ca nu va mai fi niciun presedinte care sa faca mai mult decat ce trebuie sa faca si se asteapta oamenii de la el", a fost raspunsul lui.
Intrebat in continuare daca exclude sau nu ideea suspendarii presedintelui, liderul PSD a spus ca el nu este ,,prezicator" si poate sa vorbeasca doar despre ceea ce vrea sa faca in viitor. ,,Eu vorbesc de ceea ce vrem sa facem in viitor. Nu sunt prezicator, trebuie sa chemati o ghicitoare ca sa va dea raspunsurile concrete pe care le asteptati", a sustinut premierul.
Fiind intrebat daca crede ca Traian Basescu a fost ,,ironic" atunci cand a afirmat ca isi doreste ca programul de guvernare al USL sa fie pus in practica, primul ministru nu a dorit sa comenteze, spunand doar ca si el isi doreste acelasi lucru. ,,Nu stiu dar o sa comentez foarte putin ce spune presedintele Basescu. Nu mai sunt seful opozitiei, sunt seful guvernului, seful majoritatii si sigur daca ma intrebati pe mine imi doresc acelasi lucru, sa avem stabilitate politica si sa reusesc sa indeplinesc tot ceea ce am spus in program", a conchis Victor Ponta.