Fostul ministru de Interne Vasile Blaga a fost audiat, ieri, la Parchetul instantei supreme, in calitate de martor in legatura cu o hotarire de Guvern prin care s-a decis vanzarea a 8% din actiunile Petrom catre salariati.
Potrivit unor surse judiciare, mai multi fosti membri ai Guvernului au fost chemati la Parchetul instantei supreme pentru a fi audiati in legatura cu vanzarea actiunilor Petrom catre salariati. Sursele citate au precizat ca in cursul zilei de luni erau asteptati sa vina la Parchetul instantei supreme premierul Calin Popescu-Tariceanu si fostul vicepremier Gheorghe Seculici.
Vasile Blaga a declarat, ca, ieri-dimineata, s-a prezentat la Parchet ca martor in dosarul proiectului de hotarire de guvern privind vanzarea catre salariatii Petrom a unui pachet de pana la 8% din actiunile companiei.
Fostul ministru de Interne a aratat ca le-a spus procurorilor ceea ce a declarat si in momentul in care se dezbatea problema respectivului proiect de act normativ. "Mi-am mentinut punctul de vedere, am precizat ceea ce am spus si atunci: nu era nevoie de nicio ordonanta de guvern in plus, legea fiind acoperitoare pentru a se poate face transferul de actiuni Petrom de la Ministerul Economiei catre salariati. Deci, nu era nevoie de niciun act normativ in plus", a spus Blaga. El a amintit ca, in calitate de ministru al Administratiei si Internelor, s-a opus proiectului de Hotarire de Guvern, alaturi de ministrul Justitiei de la acea vreme, Monica Macovei, si de ministrul Finantelor, Ionut Popescu.
La inceputul lui 2007, liderul sindicalistilor Petrom, Liviu Luca, a fost audiat ca martor in dosarul privind privatizarile unor societati, sindicalistul fiind chestionat in legatura cu pachetul de actiuni de 8% destinat salariatilor companiei.
In cadrul anchetei, procurorii au constatat ca cetateanul bulgar Stamen Stanchev "a actionat in calitate de consultant international al CSFB Romania (acesta fiind concomitent si consilier personal al presedintelui companiei austriece OMW, care detine pachetul majoritar de actiuni al SC Petrom), iar obiectul interesului sau l-a reprezentat facilitarea aprobarii de catre Guvernul roman a unui act normativ privind achizitionarea unui pachet de 8% din actiunile Petrom aflat in portofoliul MEC in favoarea unei persoane juridice, respectiv Asociatia salariatilor acestei companii romane.