Senatorul PNL Varujan Vosganian a anuntat ieri, la Craiova, ca luni va semna actele prin care ii va da in judecata pe directorul "Jurnalului National", Marius Tuca, si pe Liviu Turcu, pe motiv ca tot ceea ce a declarat Turcu despre el s-a dovedit a fi o facatura. Vosganian a precizat ca luni va spune exact si "ce tip de despagubire materiala" doreste de la cei doi care i-au prejudiciat imaginea si cariera politica. El a reamintit ca "CNSAS a dat un verdict unic in istoria sa", potrivit caruia senatorul nu a facut politie politica si nu a facut parte din nicio structura represiva din Romania.
Mai mult, Varujan Vosganian a spus ca "anumite persoane cu functii politice in Romania" si "unele structuri destul de profunde ale fostei Securitati" s-au opus sa fie nominalizat la functia de comisar european al Romaniei la Bruxelles. "Acest atac concertat a fost organizat de unii reprezentanti ai clasei politice romanesti, fie adversari, fie aliati ai PNL care doreau sa profite de pe urma subrezirii PNL si de convenienta cu unele structuri destule de profunde ale fostei Securitati", a explicat liberalul. In plus, Vosganian a subliniat ca asteapta ca Traian Basescu sa-si ceara scuze pentru acuzatia de rasism pe care i-a adus-o si sa-si explice pozitia pe care a avut-o in acele zile. (C.A.)