Fostul presedinte al PNL, Valeriu Stoica, s-a aratat profund ingrijorat de drumul pe care o apuca Partidul National Liberal si a declarat ca este necesar sa "ne gandim ce politica vrem sa facem: una cu mize mici?".
Stoica sustine ca nu vrea sa se ajunga aici si de aceea a propus PNL-ului sa faca "o politica mare, a carei miza sa nu fie supravietuirea parlamentara, ci guvernarea Romaniei". "Aceasta politica pe care am propus-o, PNL a dat rezultate si acum PNL are prim-ministru. Daca PNL abandoneaza politica aceasta de miza mare, nu va mai avea niciodata prim-ministru. Asta sa fie clar", a adaugat fostul liderul al PNL. Valeriu Stoica le-a mai atras atentia liberalilor ca, lasand in fata oameni ca Ludovic Orban, arata ca se indeparteaza de la mizele esentiale ale politicii. Lucru care, in opinia lui Stoica, se potriveste ca o manusa si in cazul celuilalt partid care compune Alianta D.A. "Daca PD accepta sa se confunde ca imagine cu imaginea d-nei Elenei Udrea si PNL accepta sa isi confunde imaginea cu cea a d-lui Orban, inseamna ca ramanem la nivelul acestor personaje simpatice, dar care ar trebui sa aiba si anvergura politica, sa aiba niste mize serioase in joc", a declarat Stoica. Acesta a mai precizat ca rezolutia adoptata sambata arata ca PNL a schimbat politica. "Politica mizei mari a fost schimbata cu cea a mizei mici. Asta va duce la un esec cumplit pentru PNL", a concluzionat fostul presedinte al liberalilor.