Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat ca este pentru prima data, dupa 1859, cand Romania este condusa "din spital" si a aratat ca presedintele Basescu ar trebui sa se gandeasca daca atributiile de sef al statului ar trebui preluate de al doilea om in stat. Liderul PRM a precizat ca ii mai acorda "intelegere" lui Basescu, dar este a treia saptamana cand seful statului "nu mai poate sa faca nimic pentru Romania".
"Aceasta stare de lucru incepe sa devina anormala", a spus C.V. Tudor, aratand ca, daca vine un alt sef de stat si trebuie primit cu garda de onoare, nu poate fi primit la Spitalul Elias. Liderul PRM i-a urat de mai multe ori, in timpul conferintei de presa, "sanatate" lui Basescu, aratand ca acesta ii este prieten, nu dusman. (A.M.)