Presedintele Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor, a declarat luni seara, la iesirea din consultarile politice convocate de seful statului la Palatul Cotroceni, ca a cerut premierului Calin Popescu-Tariceanu eliminarea din Guvern a "organizatiei teroriste si ilegale UDMR". Vadim a subliniat ca UDMR militeaza prin statutul sau pentru segregatie teritoriala si i-a acuzat pe liderii udemeristi, inclusiv pe Marko Bela, pentru demonstratia facuta duminica la Cluj in favoarea independentei Kosovo. Presedintele PRM a adaugat ca solutia, in cazul retragerii UDMR de la guvernare, este cea a unui guvern de uniune nationala care sa adreseze o riposta pe masura manifestatiilor care vor fi organizate de UDMR cu ocazia zilei de 15 martie, menite, in opinia sa, sa creeze tensiuni in Ardeal. De asemenea, liderul PRM a cerut ca jandarmii romani aflati in Kosovo in cadrul misiunii ONU sa nu ramana in aceasta provincie sub mandatul UE. "Le-am atras atentia presedintelui si premierului ca, fata de ce au discutat ei in decembrie 2007 la Lisabona, s-a schimbat situatia, sunt trupe romanesti de mentinere a pacii alaturi de trupe germane, franceze, ale unor tari care recunosc independenta. Nu trebuie sa fim perceputi si noi ca trupe de ocupatie", a spus Vadim. El a acuzat politica maghiarilor de purificare etnica a romanilor din Tinutul Secuiesc si a subliniat ca intre Laszlo Tokes si premierul kosovar Hashim Thaci nu exista nicio diferenta in acest sens.