Agerpres informeaza: Camera Deputatilor: Comisia pentru drepturile omului solicita urgentarea Legii privind statutul minoritatilor nationale.
Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputatilor a solicitat urgentarea dezbaterilor asupra Legii statutului minoritatilor nationale, insa Biroul Permanent a amanat discutarea acestei cereri, urmand ca si liderii de grup sa dezbata pe marginea ei.
Potrivit secretarului Camerei, Niculae Mircovici, presedintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Paun, a cerut urgentarea discutiilor pe marginea acestui act normativ aflat in dezbaterea Parlamentului inca din 2005 prin sesizarea in fond pentru raport numai a forului pe care il conduce, iar alte patru comisii sa dea doar aviz.
‘Sa nu mai intervina acest blocaj determinat de faptul ca trei comisii nu se intrunesc niciodata‘, a motivat cererea Mircovici.
El a sustinut ca solicitarea a fost amanata de Biroul Permanent din lipsa de timp.
‘Nu a fost timp pentru discutarea ei, a ramas sa se discute si de liderii de grup‘, a aratat el.