Presedintele Consiliului Uniunii Europene, cancelarul german Angela Merkel, presedintele Parlamentului European Hans-Gert Poettering si presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso au semnat la Berlin textul Declaratiei care marcheaza implinirea a 50 de ani de la crearea Comunitatii Economice Europene. Textul final al declaratiei a fost aprobat dupa doua luni de discutii intense.
Declaratia de la Berlin subliniaza valorile si principiile comune care au stat la baza intemeierii Uniunii de astazi, dar evita sa faca vreo referire directa la subiectele aflate in disputa, cum ar fi constitutia europeana sau extinderea blocului comunitar. Documentul pune accentul pe pacea si stabilitatea durabila de pe continentul european, lucruri realizate prin unificarea europeana si anticipeaza evolutiile pentru urmatorii 50 de ani.
Pe tema proiectului constitutional, textul declaratiei aminteste doar ca europenii vor sa refaca bazele Uniunii Europene inaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 2009.
Ieri, s-au implinit 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, cand 6 state: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda formau Comunitatea Economica Europeana. Practic, se puneau bazele Uniunii Europene de ieri.
Dincolo de miza politica a aniversarii de ieri, pe europeni ii asteapta inca o zi de sarbatoare. Mega-concertul "Stelele Europei", desfasurat aseara in fata monumentului Atomului din Bruxelles a reunit artisti din toate generatiile, de la Carla Bruni si Lou Bega la Nana Muskouri sau Gipsy Kings.
Evenimentul a fost transmis in 37 de tari ale lumii, inclusiv Romania. Capitala Germaniei unite preia diseara fraiele distractiei pan-europene. Concertul pe care veteranul Joe Cocker il va sustine in fata Portii Brandenburg este doar unul din numeroasele evenimente care ii vor scoate pe berlinezi in strada pentru celebrarea jumatatii de veac de Europa unita.
Numeroase cluburi si muzee organizeaza evenimente in cursul serii, iar pe strazile Berlinului vor avea loc petreceri de strada cu care alegorice si focuri de artificii la care sunt asteptati zeci de mii de oameni.
 
' Papa marcheaza aniversarea printr-un discurs sever
Papa Benedict al Saisprezecelea a marcat a 50-a aniversare a Uniunii Europene printr-un discurs sever in care i-a acuzat pe mai marii europeni ca isi reneaga radacinile crestine.
Vaticanul spera ca in textul declaratiei de la Berlin sa fie mentionate si valorile crestine ale Europei, lucru care nu s-a intamplat insa.
"Nu putem construi o adevarata casa comuna europeana neglijand identitatea popoarelor de pe continentul nostru, o identitate istorica, morala si culturala, la a carei formare a contribuit crestinismul" , este declaratia facuta de Papa la o conferinta a inaltilor prelati europeni.
Biserica romano-catolica a criticat de mai multe ori absenta referintelor la valorile crestine si in proiectul Constitutiei Europene, respins intre timp de Franta si Olanda.
' A.T., R.T.