dcnews.ro / Ion Iliescu: Sunt "bolsevic" pe banii mei! Tapii ispasitori nu tin de foame!
Fostul presedinte Ion Iliescu le raspunde celor care-l fac bolsevic, carora le atrage atentia ca si daca ar fi, e pe banii lui, insa ceilalti nu ar trebui sa gaseasca tapi ispasitori, pentru ca nu tin de foame si nu e numai unul, deciziile fiind luate de majoritate.
Ion Iliescu le raspunde, pe blogul sau, celor care de fiecare data cand cuiva nu-i plac ochii mei, sa aud aceeasi placa: Ion Iliescu, "bolsevicul!".
- De ce doar "bolsevicul"? De ce nu si "comunistul"? Suna mai fioros bolsevismul? E doar un cuvant, si nici macar de rau nu e! Cuvantul rusesc (bolshе) inseamna "mai mult", "mai mare". In engleza, spre exemplu, pentru o perioada de timp "bolsevic" a fost tradus ca "maximalist". Adica radical. Ceea ce, trebuie sa recunosc, nu mi se potriveste! Nu sunt un radical. Dimpotriva. Mereu mi s-a reprosat ca gandesc prea mult, ca sunt prea moale, ca nu iau lucrurile in mana, ca nu tai in carne vie! Multumesc! "Chirurgia" asta nu este de mine! Eu cred in democratie, care e opera colectiva. Cu autori anonimi!, a scris fostul presedinte Ion Iliescu.

"Sunt bolsevic pe banii mei"

Presedintele de onoare al PSD a adaugat:
- Si cu toate astea pentru unii sunt un bolsevic! Fie! Dar sunt "bolsevic" pe banii mei, cata vreme si din taxele platite de mine sunt injurat cu sarg, pe acest motiv, la televiziunea publica, de tot felul de indivizi, care fac apologia capitalismului pur si dur, in timp ce traiesc din bani publici. Si traiesc foarte bine, sa nu le fie de deochi! Daca si cei de la televiziunile private, care ma injura tot pe motiv de "bolsevism", si-ar plati datoriile catre stat, din care s-ar putea finanta programele sociale, m-as fi impacat cu soarta: o fac pentru o cauza nobila, servesc interesul public. Dar cum n-o fac, pot sa ma gandesc ca altele sunt motivele "radicalismului" lor. Si sunt oricum, numai nobile, nu.

"Tapii ispasitori nu tin de foame!"

- Ca si democratia, si ceea ce este Romania azi e opera colectiva. Regret s-o spun: tapii ispasitori nu tin de foame! Deciziile nu le-am luat eu singur. Am avut si avem un Parlament, am avut si avem partide, avem societate civila, suntem liberi sa ne informam. Deciziile au fost luate in comun. In democratie majoritatea decide. Si isi asuma consecintele deciziilor. Democratia nu exista fara responsabilitatea fiecaruia dintre noi. Eu, "bolsevicul", asa vad lucrurile. Dar poate gresesc. Poate democratia este despre altceva. Poate este despre cei putini care profita, si foarte multi care platesc pentru a le face profitul mare. Dar, cum spuneam, eu nu asa vad lucrurile. Si nici nu le pot accepta asa, oricum as fi etichetat, a conchis Ion Iliescu.