Cele mai recente fapte de politica externa ale guvernului turc sugereaza o intoarcere catre est a Turciei. Luarile de pozitie vituperante impotriva Israelului coroborate cu spijinul pentru miscarea de eliberare palestiniana si incapatanarea cu care s-a opus aplicarii de sanctiuni Iranului pentru programul sau nuclear ii dau Vestului motive de ingrijorare ca ar putea pierde un aliat. Un mare aliat.
La sfarsitul lui 2008, avioanele israeliene isi incepeau zborul turnand "plumb topit" peste Gaza si la propriu si la figurat. Scopul operatiunii "Plumb turnat" era oprirea tirurilor cu rachete sol-sol cu care militantii Hamas loveau orasele israeliene Sderot si Askelon. Trei saptamani mai tarziu si dupa ce 1.400 de palestinieni murisera, Turcia, care deja clocotea impotriva campaniei militare a Israelului, a reactionat public si vehement. Premierul Recep Tayyip Erdogan, aflat la o masa rotunda la forumul de la Davos la care participa si Shimon Peres, presedintele statului evreu, parasea intrunirea trantind si strigand: "Voi israelienii stiti sa omorati!".
Razboiul din Gaza s-a dovedit un moment cheie in relatia Turciei cu Israelul, un aliat poate chiar mai important al Vestului. Frustrarea si furia oficialilor turci a fost augmentata si de faptul ca, in ziua dinaintea atacului asupra militantilor Hamas, emisarii turci isi declarau convingerea ca sunt la un pas de-a incheia pacea intre Israel si Siria. N-a fost sa fie.
Doi ani mai tarziu, pe 31 mai, relatiile dintre cele doua state ajung din nou la punctul de fierbere. Cauza, interventia in forta a commando-urilor israeliene impotriva navei Mavi Marmara, cea mai mare din Flotila Libertatii care cauta sa livreze ajutoare umanitare palestinienilor din Gaza chiar cu prezul fortarii blocadei impuse de Israel. Vasul naviga sub pavilion turcesc, iar noua dintre militantii pentru pace omorati de militarii israelieni erau turci. Ankara a vazut negru in fata ochilor si a convocat de urgenta o intrunire a Consiliului de Securitate al ONU ca sa condamne atacul israelian asupra civililor. "Israelul va suferi consecintele", a declarat furios, de aceasta data, presedintele turc, Abdullah Gul.
Ierusalimul nu s-a lasat nicidecum intimidat. Nu doar ca a declarat ca soldatii sai au actionat in legitima aparare, ci au mai si acuzat organizatia turca de caritate care a pus convoiul cap la cap ca ar fi un paravan pentru jihadisti. Acum, Turcia ameninta ca, in cazul in care Israelul nu-si cere scuze public pentru atac, va rupe de tot relatiile cu statul evreu.
Cu o saptamana in urma, Turcia avea sa calce din nou in afara diplomatiei vestice. SUA a propus in Consiliul de Securitate al ONU un nou set de sanctiuni impotriva Iranului care nu da inapoi de la a-si urmari pretentiile nucleare. Dupa ce sanctiunile propuse au fost diluate serios in urma negocierilor, Rusia si China - statele care l-au luat pe "nu" in brate in dosarul israelian - au votat in favoarea rezolutiei. Turcia a votat impotriva si a calificat rezolutia drept o "greseala". Erdogan a declarat ca daca nu ar fi votat impotriva rezolutiei - cum de altfel a facut-o si Brazilia, ar fi comis un act "dezonorant". Asta pentru Turcia a semnat in mai un acord de schimb prin care se prevede ca Iranul trimite uraniu slab in strainatate pentru procesare si primeste la schimb combustibil nuclear pe care nu poate sa-l foloseasca altfel decat in scopuri nemilitare.
Inca de cand s-a format ca stat din ramasitele Imperiului Otoman, Turcia s-a orientat catre Vest. Din 1963 este membru asociat al Comunitatii Europene (predecesoarea UE), iar din 2005 tot negociaza aderarea la Uniunea Europeana.
De asemenea, inca de pe vremea Razboiului Rece, Turcia este cel mai de incredere aliat al Americii in zona.
Analistii si politicienii vestici vehiculeaza mai multe ipoteze, care nici nu se exclud reciproc. Americanii cearta Uniunea Europeana, acuzand-o ca alieneaza Turcia.
Bruxelles-ul ezita sa primeasca Turcia in uniunea de 27 de state nu doar pentru ca accesiunea Turciei ar inmulti numarul cetatenilor europeni cu 80 de milioane, ci si pentru ca UE ar deveni prin asociere vecina a Iranului.
O alta ipoteza ar fi că Turcia ar incerca sa reclame rolul de putere regionala in Orientul Mijlociu, asumandu-si acele pozitii de care guvernele arabe se feresc, temandu-se ca nu cumva sa alimenteze puterea militantilor Hamas. Daca aceasta este intentia lui Erdogan, un pas mare a fost deja facut. Popularitatea Turciei intre arabi a cunoscut o ascensiune fulminanta in doar cateva zile. Cand, pe 1 iunie militanţii egipteni din Fratia Musulmana demonstrau impotriva Israelului, ill celebrau public si pe noul lor erou. "Erdogan, iti trimitem mii de salutari" scandau manifestantii, potrivit Financial Times.
O a treia ipoteza, vehiculata de The Economist, pare ceva mai plauzibila si face referire la radacinile islamiste ale partidului de guvernamant Justitie si Dezvoltare (AK), din randul caruia a venit premierul Erdogan. Suspiciunile Opozitiei din Turcia ca AK ar putea ameninta ordinea secularista a tarii impusa de Mustafa Kemal insusi au fost duse in fata Curtii Constitutionale alaturi de cererea de scoatere in afara legii. AK a scapat de interzicere, dar suspiciunile ca are o agenda islamista persista.
Sustinerea pe care Turcia o acorda Iranului si palestinienilor nu e insa foarte indragita la Bruxelles si nici la Washington. Turcia nu pare sa aiba insa vreo problema in a juca la doua capete.
Poate cel mai ilustrativ pentru ambivalenta Turciei este chiar pozitia ei fizica. Geografic vorbind, Turcia nu este chiar o tara europeana, si asta in ciuda faptului ca echipele ei de fotbal joaca in competitiile europene si participa la Eurovision. Nu este nici o tara prea asiatica. E intre, e "eurasiatica". Adica nici asa, nici altfel.