Conducerea organizatiei judetene de tineret Constanta a anuntat ieri ca va avea trei candidati la alegerile parlamentare in colegiile uninominale pentru Camera Deputatilor. Acestia sunt Ionel Spataru, presedintele Organizatiei Judetene de Tineret a PNL Constanta, Septimiu Bourceanu, directorul Spitalului Balnear de la Techirghiol si Adrian Bratu, vicepresedinte la tineret la nivel national. Acestia vor candida pentru mandate de deputat in doua colegii uninominale din judet si unul din municipiul Constanta.
"Acest sistem de vot reprezinta pentru noi o sansa de a obtine un mandat de parlamentar, lucru care ar fi fost mai greu de obtinut in cazul sistemului de vot pe liste. Tineretul National Liberal a fost una dintre organizatiile care a sustinut in ultimii zece ani introducerea unui astfel de sistem de vot", a declarat Adrian Bratu. Tinerii liberali au spus ca se bazeaza pe atuuri precum tineretea si noutatea pentru a atrage voturi, dar au recunoscut ca au unele probleme privind notorietatea, care insa, in opinia lor, nu constituie intotdeauna un avantaj. Candidatii au mai spus ca vor folosi in campania electorala bani de la partid si, daca vor reusi sa obtina fonduri si din alte surse, ii vor folosi in campania personala. Tinerii PNL organizeaza, in perioada 28-31 august, scoala de vara de la Costinesti, la care vor participa organizatii de tineret din tara, invitati din strainatate, inclusiv din Republica Moldova si membri ai Biroului Permanent National, ministri liberali si liderul PNL, Calin Popescu Tariceanu. Vor fi organizate seminarii care vor avea ca teme programele politice ale PNL, administratia locala, activitatea PNL in Parlamentul European, dar si sistemul votului uninominal si organizarea alegerilor pentru Parlamentul Romaniei. Tot la scoala de vara de la Costinesti vor avea loc si traininguri pentru candidatii TNL la alegerile parlamentare, cu sprijinul unor specialisti din tara si strainatate.