Premierul liberal Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca va trece la represalii impotriva colegilor de partid si de coalitie care au contestat in Parlament noile formulare ale declaratiilor de avere propuse de catre Guvern.

Premierul Calin Popescu-Tariceanu (foto) a anuntat ca va propune, saptamana viitoare, la prima sedinta a Biroului Permanent Central al PNL pe care il conduce, sanctionarea senatorului liberal de Suceava, Tiberiu Prodan, care a contestat ordonanta privind noile formulare ale declaratiile de avere pe care trebuie sa le faca demnitarii. El a precizat, in cadrul unei emisiuni televizate, ca - in acelasi timp cu sanctionarea senatorului PNL - va solicita si pedepsirea altor doi parlamentari ai Coalitiei guvernamentale care au contestat, la randul lor, ordonanta mentionata.
Tariceanu s-a aratat foarte deranjat de faptul ca cei trei reprezentanti ai Coalitiei, dintre care un senator PNL, au contestat ordonanta privind noile formulare ale declaratiei de avere la dezbaterile din comisia juridica a Senatului. “Cand am revenit in tara de la Bruxelles, am vazut cum - cu o dezinvoltura pe care nu o inteleg - un senator liberal si doi membri ai Coalitiei au inceput sa ridice diferite obiectii, netinand seama ca exista o disciplina politica ce trebuie respectata. Noi avem o problema majora cu Uniunea Europeana pentru lupta impotriva coruptiei si se trezeste un proaspat parlamentar sa spuna sa o lasam mai moale“, a declarat Calin Popescu-Tariceanu. Liderul PNL s-a declarat “aproape consternat“ de aceasta situatie, pe care a precizat ca nu o intelege din punct de vedere politic.

“Disidentul“ se justifica

Senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a declarat ieri ca nu s-a opus niciodata publicarii declaratiilor de avere ale demnitarilor si ca, in cadrul lucrarilor Comisiei de Administratie Publica, a cerut doar o dezbatere mai ampla asupra mai multor aspecte care vizeaza demnitarii. “Sunt de acord cu declaratia de avere. Nu am fost niciodata impotriva si chiar mi-am declarat public averea inca din 1996, de cand am fost ales consilier judetean, iar apoi senator“, a spus Prodan. El a aratat ca a propus la dezbaterea Ordonantei nr. 14/2005 pentru modificarea formularelor declaratiilor de avere si declaratiilor de interese adoptarea unui pachet de legi care vizeaza demnitarii, cum ar fi Codul etic al parlamentarului, declaratia de avere, declaratia de cadouri si chiar o lege privind raspunderea parlamentarului pentru legile pe care le voteaza. “Am cerut ca intreaga problematica legata de aceste aspecte ale activitatii demnitarilor sa fie bine reglementata“, a spus Prodan.

Sotia, copiii si averea

In cadrul discutiilor din Parlament, Prodan a spus ca nu este de acord cu articolul care prevede ca averea si salariul sotiei si copilului pe anul anterior sa fie declarate. El a aratat ca aceasta prevedere nu exista in nici o alta tara si a precizat ca va propune amendarea proiectului de lege in acest sens. “Nu amesteci sotia si copilul in activitatea de parlamentar“, a spus atunci Prodan.
Ieri, Prodan a explicat ca sunt vizate mai multe aspecte. Astfel, daca sotia unui demnitar activeaza in sistemul public, declaratia de avere a acesteia este publicata potrivit reglementarilor institutiei in care ea lucreaza, iar in ceea ce priveste copiii aflati in intretinere, el a aratat ca acestia nu au venituri. Prodan a precizat insa ca, in cazul in care sotia sau copiii demnitarului desfasoara activitati in societati private, trebuie sa fie publicate atat declaratiile de avere ale acestora, cat si care este procentul de actiuni pe care il detin la respectivele firme.
El a subliniat ca din acest motiv a dorit sa aiba loc o dezbatere comuna cu membrii Comisiei juridice.