Cotidianul: Reuniune restransa in USL

Liderii USL au discutat duminica seara, in cadrul unei intrevederi in format restrans, despre candidatura la alegerile europarlamentare pe liste comune, precum si despre gradul in care protocolul USL va suferi modificari, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din USL.
In cadrul discutiilor la care au luat parte premierul Victor Ponta, alaturi de vicepremierul Liviu Dragnea, dar si Crin Antonescu insotit de Radu Stroe si Eduard Hellvig, a fost ridicat subiectul candidaturii pe liste comune la europarlamentare de catre liderii PSD. In schimb, liberalii au cerut ragaz de o saptamana pentru a oferi un raspuns clar si oficial al PNL, daca sustine aceasta varianta.
Totodata, liderii USL au abordat subiectul modificarilor propuse de PNL la protocolul USL. Crin Antonescu a cerut ca discutiile sa vizeze clar doar completarea acordului politic, dar nu si renegocierea ponderilor guvernamentale, au precizat sursele citate. De altfel, pe marginea modificarilor aduse protocolului USL se va discuta si luni dimineata, intr-o reuniune oficiala a celor doua partide.
De asemenea, liderii USL au mai discutat pe marginea calendarului privind modificarea Constitutiei, a pasilor pentru corectarea Legii descentralizarii, declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala, precum si asupra viitoarelor modificari aduse Codului penal si legilor integritatii.