Liderul Partidului Liberal Democrat, Theodor Stolojan, a calificat drept "intoxicari cu bunastiinta" informatiile potrivit carora tot mai multi peledisti se intorc la PNL. "Din ce informatii am eu, ca lider de partid, rezulta ca fenomenul este tocmai invers - tot mai multi liberali se orienteaza spre Partidul Liberal Democrat, fiindca si-au dat seama ca noi reprezentam adevarata dreapta pe esichierul politic", a spus Stolojan. Reactia liderului PLD survine unor declaratii ale conducerii PNL Suceava potrivit carora, in ultimul timp, s-a constatat o revenire in PNL a mai multor liberali "rataciti pentru cateva luni la PLD". Potrivit staff-ului liberal de la Suceava, intoarcerea celor plecati s-ar datora faptului ca acestia "au inteles ca au fost pacaliti atunci cand au fost chemati spre un alt partid liberal si, de fapt, l-au gasit democrat sau, mai rau, fara doctrina". Organizatia judeteana a PNL si-a exprimat chiar o deschidere "pentru toti fiii ratacitori", precizand ca "fiii ratacitori" nu fac parte din categoria celor care au tradat partidul. (C.C.)