Octavian Stireanu decripteaza mesajul ofertelor otravite transmise de Traian Basescu: este, de fapt, un mesaj al dramaticei sale izolari.
Presedintele actual se afla precum intr-un tarc, fata de care, practic, intreaga societate a instituit o blocada. Comparatia cu o incinta aflata in carantina medicala pentru gripa H1N1 nu este deloc fortata. In interiorul tarcului, Basescu mai tine captiv un singur partid, PD-L, dar si in acesta tensiunile acumulate sunt tot mai puternice, multi PD-L-isti de bun simt asteptand salvarea sau izbavirea din 6 decembrie.
Dupa consumarea a trei sferturi din campania electorala, Basescu a trebuit sa recunoasca evidenta si sa constate ca nu are voturile care sa-i asigure, cat de cat, sperante pentru al doilea mandat. Si, atunci, de acolo, din acest tarc, arunca peste gard tot felul de oferte, cu speranta ca vor mai fi naivi care sa-l asculte, trecandu-i pragul si venindu-i alaturi.
Mai intai, Basescu le arunca liberalilor momeala rechemarii, inca o data, la guvernare. Si asta dupa ce, timp de patru ani, a pisat Guvernul Tariceanu in fel si chip, pentru ca, apoi, tot el sa marturiseasca, jignindu-i inca o data pe liberali, ca visul sau a fost alianta PSD-PD-L!
Prin aceasta oferta, Basescu vrea sa excite electoratul PNL care inca nu s-a dezvatat de gustul puterii, determinandu-l, pe de o parte, sa faca presiuni de jos in sus asupra lui Antonescu pentru acceptarea trocului si, pe de alta parte, sa-si orienteze voturile spre Basescu, anuland, astfel, orice sansa a lui Crin Antonescu de a intra in turul II.
Nu este greu de anticipat ce efecte ar avea acest troc si asupra vietii interne a PNL: debarcarea de la conducere a echipei lui Crin Antonescu si reinstalarea unei alte conduceri, cu un lider convenabil sefului actual al statului (e lumea plina de lasi!), astfel incat se va putea constitui un alt partid disciplinat, PLB - Partidul Liberal Basescu, mireasa convenabila pentru PD-L in noul proiect de guvernare clocit de tartorul de la Cotroceni.
Basescu mai lanseaza peste gard si o oferta, de alt tip, PSD-istilor. Acestora le arata ca poate fi profitabila chiar si calea jalnica a tradarii pe care au intrat Oprea, Ontanu, Simirad si altii. In acest scop, spre stupefactia celor familiarizati cu politica, Basescu nu s-a sfiit sa mai inregistreze o premiera, si anume sa legitimeze oficial un inexistent "grup independent al parlamentarilor", care s-a si anuntat ca atare, prin vocea lui Gabriel Oprea, la dezbaterile cu ocazia prezentarii in Parlament a asa-zisului Cabinet Croitoru.
In Parlament nu exista, oficial, un asemenea grup al independentilor. Cei care parasesc partidele o fac pe cont propriu si raman niste rataciti, atomizati prin bancile din spate. Basescu, insa, le da o recunoastere oficiala si-i cheama la Cotroceni.
Vasazica, in timp ce coalitiei de 65 la suta, formata din patru grupuri politice constitutionale, rezultate din alegeri, ii pretinde sa mearga la tribunal pentru a se inregistra, acelasi Basescu deschide larg usa unor oameni care si-au tradat partidele pe lista carora au intrat in Parlament, conferindu-le, cu de la sine putere, un statut parlamentar ilegal si ilegitim!
Semnificatia noului abuz al lui Basescu este stravezie: PSD-istii din Parlament, care sunt nemultumiti de comanda lui Vanghelie, sunt asteptati, in schimb, cu bratele deschise sa intre sub flamura generalului Gabriel Oprea! Promisiunea pentru cei din Parlament, care devin astfel independenti, este ca grupul lor se va oficializa, totusi, prin staruinta conjuratiei PD-L-iste de la conducerea Camerei Deputatilor.
Iar PSD-istilor din afara Parlamentului, Traian Basescu le ofera fiecaruia ce-l doare: unor primari - garantia de fonduri din partea lui Vasile Blaga, un (prim?) ministru serios si parolist, ori afaceri bilaterale garantate, cum sunt cele croite deja in comun de Radu Mazare si Elena Udrea.
Cu aceste doua navoade aruncate catre PNL si PSD, Traian Basescu spera sa mai adune voturile necesare unui start din pole-position pentru turul II. Dar, in pofida a tot ceea ce se spune - ca marile decizii s-ar afla la Traian Basescu -, deciziile esentiale apartin, de fapt, PNL si PSD.
Daca aceste partide vor rezista cantecelor de sirena, atunci Basescu va ramane definitiv inchis in tarcul sau, de unde va mai putea evada doar pe vreun vapor, in urmatorii cinci ani. Daca, insa, oferta lui Basescu va avea ecoul pe care acesta il asteapta, atunci putem spune ca intreaga clasa politica este atinsa de virusul T1B1.