Ratificarea Acordului de amplasare a facilitatilor militare americane in Romania, semnat in decembrie anul trecut de catre ministrii de Externe din Romania si SUA, a fost subiectul unei discutii dintre membrii comisiilor parlamentare reunite de aparare si politica externa si reprezentantii MAE si MApN.
Mircea Geoana, presedintele Comisiei de politica externa, si Norica Nicolai, vicepresedintele Comisiei de aparare, au cerut lamuriri in legatura cu posibilitatea lansarii unui atac american din Romania sau a includerii bazelor americane din Romania intr-un program militar global, cum ar fi scutul antiracheta.
Teodor Baconschi, secretar de stat pentru afaceri globale in MAE, a explicat ca Acordul-cadru "nu include clauze de extrateritorialitate". El a recunoscut insa ca nu poate fi exclusa "intru totul posibilitatea lansarii de operatiuni de pe teritoriul Romaniei". "Dar speram ca maturitatea relatiilor dintre cele doua tari va determina Statele Unite sa consulte partea romana", a precizat Baconschi.
Senatorii au insistat pe aceasta tema si au intrebat in mod precis daca exista o obligatie a partii americane de a avea acceptul formal al Romaniei. "Nu exista o astfel de obligatie formala", a raspuns Baconschi. In acest context, Norica Nicolai a propus negocierea unei declaratii ferme prin care Statele Unite sa se angajeze sa respecte dreptul suveran al statului roman in acest domeniu.
In finalul sedintei comisiilor reunite, senatorul Ioan Talpes a atras atentia ca in practica Statele Unite nu recurg la actiuni militare de pe teritoriul unui stat impotriva unor terti fara informarea autoritatilor acelui stat.
Semnele de intrebare aparute pe parcursul discutiei de ieri l-au determinat pe Mircea Geoana sa solicite, pentru o sedinta viitoare, prezenta ministrului de Externe si al Apararii la audieri cu usile inchise. El a apreciat ca "prezenta celor doi ministri este esentiala", deoarece este vorba despre "o anumita sensibilitate" a subiectului.