Reprezentantii confederatiilor sindicale cer amanarea asumarii raspunderii pe legea pensiilor precizand ca este un abuz, iar asumarea ei ar putea accentua tensiunile sociale deja existente.
Vicepresedintele Cartel Alfa, Octavian Luca, a declarat, marti, ca nu a existat nicio discutie pe aceasta tema cu partenerii sociali si ca acestia nu cunosc nici structura legii, nici proiectul efectiv.
"La discutii vom solicita ministrului Muncii sa ne dea proiectul. Nu ne putem exprima ca e bine sau rau daca nu cunoastem despre ce este vorba. Este un proiect de interes national, care daca va fi finalizat in acest mod va naste noi tensiuni sociale", a spus Octavian Luca.
La randul sau, vicepresedintele CSDR, Aurel Cornea, considera ca asumarea proiectului de lege ar constitui un nou abuz din partea Guvernului si o incalcare a Constitutiei. Nemultumit de faptul ca partenerii sociali nu au fost consultati pe aceasta tema Cornea a afirmat ca "se asista iar la abuzuri ca la legea educatiei si ca este inadmisibil ce se intampla".
Presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a precizat, la randul sau, ca va cere ministrului interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, amanarea deciziei de asumare a raspunderii pe aceasta lege, spunand ca este o lege prea importanta care priveste viitorul a prea multor romani ca sa poata fi trecuta intr-un asemenea fel si in perioada de instabilitate politica.
"Vom discuta cu Pogea sa vedem ce determina asemenea precipitare si vom cere o amanare. Fara o consultare consistenta a partenerilor sociali practic Guvernul lanseaza o noua provocare partenerilor sociali", spus Marius Petcu.
Guvernul a decis sa isi angajeze raspunderea in Parlament pentru legea pensiilor, a anuntat premierul Emil Boc.