Mediafax: Senatul a adoptat legea Ponta-Antonescu privind uninominalul intr-un singur tur

Senatorii au adoptat, marti, legea USL care prevede castigarea mandatelor de deputati si senatori de catre acei candidati care intrunesc cele mai multe voturi in colegiile in care candideaza, in sistem uninominal majoritar.
Proiectul care modifica legea electorala astfel incat, la alegerile parlamentare, sa castige mandate de deputati sau senatori candidatii care intrunesc cele mai multe voturi in colegiile in care candideaza, in sistem uninominal majoritar, a fost adoptata cu 77 de voturi "pentru", 17 "abtineri" si noua voturi "impotriva".
Propunerea legislativa pentru modificarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si a Legii 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale 215/2001 si a Legii 393/2004 privind Statutul alesilor locali, ii are ca initiatori pe copresedintii USL, Crin Antonescu ( PNL) si Victor Ponta (PSD).
Textul legislativ prevede ca, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidatilor care apartin unui competitor electoral ce a intrunit pragul electoral si care au obtinut cel mai mare numar de voturi valabil exprimate in colegiul uninominal in care au candidat.
Potrivit proiectului, atribuirea mandatelor de deputat si senator se face intr-o singura etapa, la nivelul colegiilor uninominale.
Initiatorii mai propun ca, in caz de balotaj, sa se organizeze un nou tur de scrutin, la doua saptamani de la primul tur, la care vor participa numai candidatii aflati in situatie de balotaj. In al doilea tur de scrutin urmeaza sa fie declarat ales candidatul care a obtinut numarul cel mai mare de voturi valabil exprimate.
La inceputul sedintei, cu ocazia votarii ordinii de zi, presedintele Comisiei pentru administratie, Marius Necula (PDL), a cerut plenului ca acest proiect sa fie scos de pe ordinea de zi, in conditiile in care comisia pe care o conduce, co-raportoare impreuna cu Comisia juridica, nu a intocmit un raport la aceasta initiativa legislativa.
In replica, senatorul PSD Ioan Chelaru a spus ca aceasta comisie senatoriala a avut timp suficient pentru redactarea raportului la initiativa legislativa. El a invocat, de asemenea, cutuma la care s-a apelat in ultimul timp la Senat, potrivit careia un proiect de lege poate fi discutat si votat in plenul acestei Camere chiar daca nu este insotit de raportul comisiei sesizate in fond. Solicitarea lui Necula, de scoatere de pe ordinea de zi a proiectului, a fost respinsa.
De asememenea, in timpul dezbaterilor, senatorul UDMR Cseke Attila a cerut ca acest proiect sa fie returnat la Comisia juridica, sesizata in fond, pentru intocmirea unui nou raport.
Senatorul UDMR a invocat faptul ca raportul transmis plenului de catre aceasta comisie de specialitate - favorabil, fara amendamente - contine, in loc de patru semnaturi, asa cum este regulamentar, doar o semnatura, cea a presedintelui Toni Grebla (PSD), fapt calificat drept "o chestiune procedurala grava". Acesta a mai sustinut ca nu s-a respectat "procedura si legalitatea parlamentara". Si aceasta solicitare a fost respinsa.
La sedinta Senatului a participat, in calitate de prim-ministru si de initiator, copresedintele USL Victor Ponta.
Initiativa legislativa a fost votata de Senat in calitate de prima Camera sesizata si va fi transmisa Camerei Deputatilor, forul decizional.