Democratii sunt decisi sa atace prin toate mijloacele problemele nesolutionate in domeniul combaterii coruptiei, liderul organizatiei Oamenilor de Afaceri ai PD, Marius Marinescu (foto), fiind unul dintre parlamentarii cu initiative in acest sector.

Democratul Marius Marinescu a depus in doar doua zile, la Biroul Permanent al Senatului, noua initiative normative incluse intr-un pachet de propuneri legislative privind prevenirea, combaterea si sanctionarea faptelor de coruptie, a fraudelor si evaziunilor fiscale. Astfel, el stabileste un record absolut in ceea ce priveste inregistrarea la Parlament de initiative in doar doua zile.
Senatorul democrat solicita intr-unul dintre proiectele de lege dublarea pragului minim al pedepselor pentru fapte de coruptie savarsite de demnitari si de toate categoriile de functionari publici.
In privinta combaterii evaziunii fiscale, Marinescu a propus desfiintarea magazinelor duty-free, precum si completarea Codului de procedura fiscala prin introducerea obligativitatii controlului financiar de fond la societatile care au o cifra de afaceri de peste 50.000 de euro in sase luni. De asemenea, senatorul a modificat legea privind societatile comerciale, in sensul interzicerii vanzarii actiunilor si a partilor sociale ale firmelor daca acestea au datorii la bugetul de stat.
Presedintele oamenilor de afaceri din PD a solicitat si recompensarea cu 10% din sumele incasate la bugetul de stat ca urmare a descoperirii fraudelor si evaziunilor fiscale de catre personalul Garzii Financiare. Acelasi procent este propus si pentru recompensarea personalului Autoritatii Nationale a Vamilor.
In alta ordine de idei, Marius Marinescu a argumentat ca, in lupta anticoruptie, o masura importanta o reprezinta desecretizarea contractelor de privatizare.

Matusile, la control

In vederea solutionarii problemei corectitudinii declaratiilor de avere si de interese, senatorul democrat propune infiintarea Autoritatii Nationale pentru Integritate, aflata sub controlul Parlamentului. Aceasta institutie va avea menirea de a monitoriza modul de solutionare de catre comisiile de pe langa Curtile de Apel si de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sesizarilor de verificare a declaratiilor de avere.
O alta initiativa a senatorului se refera la introducerea, in cadrul legii privind transparenta in exercitarea demnitatilor publice, a prevederii prin care demnitarii sa fie obligati sa depuna declaratii de interese si pentru rudele pana la gradul trei, adica matusi si unchi.
Marius Marinescu a argumentat ca este necesara introducerea acestei reglementari avand in vedere cazul presedintelui Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, care a mostenit aproximativ un milion de euro de la o matusa care, la varsta de 91 de ani, facea afaceri imobiliare.