Senatorii si-au adoptat ieri proiectul bugetului pentru 2007, dar pentru a nu-i pune "intr-o lumina proasta" au insistat sa se clarifice in fata opiniei publice ca ei nu primesc tichete de masa, prime de concediu sau alte sporuri.
Senatorul PSD ßerban Nicolae a atras atentia asupra negocierilor de miercuri dintre Guvern si sindicalistii din invatamant, in care acestia ar fi fost informati ca parlamentarii primesc si tichete de masa, si prime de vacanta. "Este inadmisibil sa acceptam, in continuare, astfel de formule care ne pun intr-o lumina proasta in fata opiniei publice", a spus Nicolae, aratand ca nu poate fi vina sindicalistilor pentru aceasta dezinformare.
ßerban Nicolae a precizat ca "trebuie sa fie foarte clar pentru toata lumea" ca senatorii si deputatii nu beneficiaza de asemenea prime, "iar reprezentantii Guvernului sa faca bine sa nu mai minta si sa fie foarte atenti ca bugetul totusi il aproba Parlamentul".

Deficit de peste 200 de posturi

Secretarul Senatului, Puskas Valentin Zoltan (UDMR), a spus ca Uniunea va vota acest proiect de buget. El a atras atentia insa ca suma alocata de Ministerul Finantelor pentru anul viitor este "semnificativ mai mica" decat cea din anul in curs.
Pe de alta parte, secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu, a spus ca suma prevazuta de senatori este aceeasi cu cea inclusa in bugetul consolidat. El a aratat ca Senatul functioneaza cu deficit de peste 200 de posturi si ca acestea ar putea fi deblocate dupa ianuarie anul viitor.
"Eu fac un apel la colegii senatori. Plecati in circumscriptii! Va rog ca in conferinte sa abordati si acest subiect. Sa se inteleaga odata pentru totdeauna ca senatorii nu beneficiaza decat de indemnizatii si atat. Niciun fel de sporuri, de adaosuri, de tichete", a intervenit presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. El a atras atentia si asupra unor informatii aparute in presa, potrivit carora parlamentarii ar consuma, in deplasarile in teritoriu, peste cota legala de combustibil.