Este promisiunea care se concretizeaza in urma spuselor primarului Dumitru Nicolae care spune ca, daca anul acesta de Sfantul Andrei vom avea doar o sarbatoare religioasa, cel mai sigur distractia de Sarbatorile Galatiului se va tine anul viitor in iunie. "Sarbatoarea religioasa a 'Sfantului Andrei' se va derula, ca si in ceilalti ani, fara alte probleme, sarbatoarea noastra, laica, domestica, cum vreti, ce este peste data de 28 noiembrie, nu se va mai face si o vom face la anul, undeva in luna iunie. Si, probabil, in continuare, in anii viitori, sarbatorile Galatiului vor avea doua etape, una religioasa, in aceasta perioada, si una intr-o perioada mai calduroasa, sa putem si noi sa ne distram. La cea religioasa nu avem voie sa-i schimbam data", a spus edilul sef, desi majoritatea galatenilor nu prea cocheteaza cu ideea de a bea vin fiert in miez de vara, cum faceau la sfarsitul lunii noiembrie, dar se pot reprofila extrem de usor pe racoritoarele specifice sezonului estival.

Chiar daca galatenii nu vor mai iesi la distractie pe strazi de ziua Sfantului Andrei, pentru ca nu mai au la ce sa iasa, Primaria a pregatit, totusi, un program care va serba religios aceasta zi. "Am facut programul cu Sarbatorile Galatiului. Cea mai importanta de aici este data de 26 noiembrie, cand se vor derula actiuni filantropice, care constau in pachete de alimente impartite la domiciliul a peste 500 de familii din Galati. Aceasta lucrare o facem cu Episcopia si in 28, cand vom da premiile municipiului cu ocazia sarbatorii Sfantului Andrei.