Procurorii militari craioveni si-au gasit un nou sediu, dupa ce cladirea de pe strada Paltinis, in care si-au desfasurat pana acum activitatea, a fost castigata in instanta de fostii proprietari. Drept urmare, de astazi, institutia care ancheteaza infractiunile savarsite de militari isi desfasoara activitatea pe strada Caracal, la nr. 101 A. Noul sediu se afla nu departe de Spitalul Militar Craiova, in curtea UM 01047, acolo unde se pregatesc si "Scorpionii Rosii". Cei patru procurori militari care activeaza la Parchetul Militar Craiova isi desfasoara activitatea in judetul Dolj, ca structura a Parchetului Militar Timisoara.