Potrivit unui sondaj Gallup dat publicitatii ieri, aproximativ 62% dintre romani cred ca tara noastra ar trebui sa-si retraga trupele din Irak. Majoritari sunt si cei care considera ca Romania a avut putin de castigat de pe urma participarii militare in Irak. Conform datelor Gallup, circa 23% dintre romani ar vrea ca tara noastra sa se retraga imediat din Irak, acelasi procent e de parere ca retragerea ar trebui realizata pana la sfarsitul anului, in timp ce 16% ar fi de acord cu o retragere pana la sfarsitul anului 2007. Numai 27% dintre romani nu sunt de acord cu renuntarea la participarea militara in Irak. Din sondaj mai reiese ca 40% dintre romani cred ca tara noastra a avut de castigat putin sau foarte putin din trimiterea trupelor in Irak, in timp ce 31% sunt de parere ca beneficiile au fost mari si foarte mari. In ceea ce priveste parteneriatul cu Statele Unite, majoritatea crede ca retragerea militarilor romani ar avea efecte negative, in timp ce 47% dintre repondenti sunt de parere ca CSAT a facut bine ca a respins propunerea liberalilor. Din sondaj mai reiese ca 60% dintre romani ar vrea o dezbatere publica pe acest subiect. Sondajul Gallup a fost realizat in perioada 3-5 iulie, pe un esantion de aproape 850 de persoane, iar marja de eroare este de +/- 4%.