La initiativa comisiei economice din cadrul primariei municipiului Mangalia, consilierii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotarare privind acordul/contractul cadru colectiv de munca la nivelul Aparatului de specialitate al primarului, precum si al serviciilor si institutiilor publice de sub autoritatea consiliului. Este vorba despre o serie de drepturi si revendicari, sustinute de functionarii publici si personalul contractual, membri de sindicat. Printre aceste drepturi se numara primele de Craciun si de Pasti, in valoare de 600 de lei fiecare, indemnizatia de hrana - 10 lei/zi, primele de vacanta (de care, la ora actuala, beneficiaza numai functionarii publici din primarie, dar nu si personalul contractual), la care se adauga si sporul pentru o "tinuta decenta", adica acordarea a 1.000 de lei anual pentru achizitionarea de haine. "In plus, sindicatul a solicitat si a obtinut, cel putin la nivelul Consiliului Local, sporul de fidelitate fata de institutie. Acesta va fi in cuantum de 5% din salariul brut obtinut de un functionar public, pentru cei cu o vechime de la 3 la 5 ani, de 7% pentru cei cu vechime de la 5 la 7 ani, de 10% pentru cei intre 7 si 10 ani si de 15% pentru cei cu vechime de peste 15 ani in cadrul aceleiasi institutii publice", ne-a declarat liderul de sindicat al functionarilor publici si personalului contractual din cadrul Primariei Mangalia, Gheorghe Iancu.