Ministrul Comunicatiilor, Nagy Zsolt (foto), si deputatul Kelemen Hunor sustin reformarea UDMR prin restructurarea unor organisme interne care sa duca la eficientizarea activitatii Uniunii si prin largirea bazei de selectie pentru Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU).

"Propunem reformarea structurii interne, in special a structurii decizionale pentru a o face capabila de reactii mai rapide. Este nevoie de largirea bazei de selectie pentru CRU, miniparlamentul UDMR, un for foarte bun pentru luarea deciziilor strategice, pentru analize politice periodice, dar unul care nu e capabil sa ia decizii politice rapide intr-un timp redus", a declarat ieri, la Cluj-Napoca, Nagy Zsolt.
Reformatorii din UDMR propun infiintarea unei structuri intermediare, iar CRU sa fie ales pe o baza mai larga, cu alegeri interne, la care sa participe cu candidati si alte organizatii civice, cum ar fi Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), condus de Tökés László.
"Am obtine o eficientizare a luarii deciziei politice in cadrul UDMR, dar si o apropiere mai buna de electorat", a spus Nagy.
Potrivit acestuia, se propune si schimbarea retoricii UDMR, fiind nevoie de un accent ridicat in comunicarea publica pe domeniile de interes general, unde Uniunea are specialisti buni.
Lustratie in Uniune
Cei doi demnitari au anuntat totodata ca vor propune conducerii UDMR ca demnitarii Uniunii care au colaborat cu Securitatea si au avut dosare de retea sa faca pasul inapoi si sa renunte la functii. Nagy Zolt si Kelemen Hunor au avertizat ca trebuie facuta o distinctie clara intre cei care au avut dosar de retea si cei care au avut dosar de urmarire, pentru ca exista interese de creare a unei confuzii. Ministrul sustine ca printre cei care au interese sa creeze confuzie sunt persoane care au contribuit la publicarea listei de 29 de parlamentari banuiti de colaborare cu Securitatea sau cei care au astfel de informatii cu cateva zile inainte de CNSAS.
"Domnul deputat Gusa este unul dintre ei. El are aceste informatii inainte cu cateva zile. De ce nimeni nu si-a pus intrebarea de unde si cum le are?", a spus Nagy Zsolt.