Initiativa liderului Fortei Democrate, Petre Roman, de formare a unui pol social impreuna cu PSD nu pare a fi pe placul unora dintre social-democrati. Deputatul PSD Dan Mihalache crede ca va exista probabil o rezistenta la nivelul unora dintre colegii sai fata de aceasta propunere, avand in vedere „memoria relativ trista“ a aliantelor.
Dan Mihalache a precizat dupa sedinta Biroului Permanent National al PSD ca in acest for ( in formatul „mai restrans, de vacanta“, la care nu au participat nici presedintele Mircea Geoana, nici presedintele executiv Adrian Nastase) nu s-a discutat despre „polul social-democrat“, „polul de stanga“ sau „polul maslinul“. El a aratat insa ca exista o scrisoare a liderului Fortei Democrate, care a ajuns si la presedintele PSD, Mircea Geoana, si care va fi luata in discutie intr-o reuniune ulterioara.
„Din punctul nostru de vedere, exista deschidere spre dialog. In acelasi timp, vreau sa va spun ca, potrivit Statutului aprobat de Congresul partidului, orice negociere politica este decisa de Comitetul Executiv National, din care fac parte toti presedintii filialelor judetene“, a subliniat deputatul PSD, adaugand ca in rest pot avea loc discutii private, „de cafea“, in care se pot „antama“ orice fel de discutii.
Mihalache a mai spus ca ii este greu deocamdata sa se pronunte asupra continutului unui asemenea dialog sau asupra sanselor lui de materializare.

Amintirea unei aliante preelectorale

„O opinie personala este ca, dupa memoria relativ trista a aliantelor, probabil ca va exista un anumit tip de rezistenta justificata la nivelul foarte multor colegi“, a afirmat el, referindu-se evident la esecul aliantei preelectorale cu PUR. El a precizat ca in momentul de fata nu exista un mandat din partea Comitetului Executiv National al PSD in legatura cu vreo negociere politica. Intrebat ce crede despre faptul ca Ion Iliescu a avut o intalnire pe aceasta tema cu Petre Roman, Dan Mihalache a aratat ca „domnul presedinte Iliescu, in particular, se poate intalni cu oricine doreste“.
La randul sau, deputatul Victor Ponta, liderul organizatiei de tineret a PSD, a apreciat referitor la initiativa lui Petre Roman ca PSD „se uita in viitor, nu in trecut“. „Ce a fost acum 15 ani este istorie. Viitorul, din punctul meu de vedere, este al unui PSD membru al Partidului Socialistilor Europeni, al unui alt mod de a face politica si al unei alte generatii“, a spus el.