Un deputat PSD vrea tratative cu partidele inaintea depunerii motiunii, in conditiile in care liderul Geoana a anuntat ca astfel de tratative nu vor exista, iar o filiala a partidului ameninta cu proteste si cu contestarea listei de candidati daca favoritul ei nu va fi pe primul loc al acesteia. Aceste iesiri publice ale social-democratilor apar in contextul in care pe site-ul PSD exista de doua luni o "Decizie cu privire la disciplina comunicationala" semnata de Mircea Geoana, prin care se incerca limitarea liberatatii de miscare a liderilor PSD in materie de declaratii. O data insa cu apropierea definitivarii listelor pentru europarlamentare dar si cu cea a datei de depunere a motiunii de cenzura, in teritoriu, social-democratii incep sa ia pozitii diferite de cele de la centru. La Bistrita-Nasaud, deputatul Viorel Pupeza, presedinte al organizatiei locale a PSD, a anuntat joi ca nu este de acord cu depunerea unei motiuni de cenzura pana pe 10 septembrie daca, pana atunci, social-democratii nu vor avea discutii cu alte partide, in vederea sustinerii acestui demers. "Mi se pare ca trebuie sa mai reflectam la depunerea motiunii pe 10 septembrie, fiindca ar fi jenant pentru PSD ca ea sa nu treaca. Trebuie sa vedem cine ne mai sustine, sa discutam deschis si cu alte partide politice parlamentare pentru a vedea daca motiunea va fi votata. ", a declarat Pupeza, intr-o conferinta de presa. Liderul PSD Bistrita-Nasaud a mai spus ca si-a exprimat aceasta pozitie si la sedinta Comitetului Executiv al partidului. La Cluj-Napoca, filiala municipala a PSD avertizeaza ca, in cazul in care Vasile Puscas nu se va afla pe primul loc al listei partidului pentru europarlamenatre, va protesta si va contesta decizia conducerii centrale privitoare la lista. "Vom regreta faptul ca nu a invins de data aceasta profesionalismul si personalitatea cea mai potrivita pentru aceasta pozitie de cap de lista", a mai spus vicepresedintele organizatiei, Ion Vuscan. Intrebat daca aceste declaratii respecta principiul "disciplinei comunicationale" stabilit de conducerea centrala a partidului, vicepresedintele Liviu Dragnea, director de campanie al PSD pentru europarlamentare, si-a exprimat indoiala in acest sens. "Nu se prea inscriu in aceasta disciplina.", a spus Dragnea care a mai precizat ca despre o astfel de "disciplina" se va putea vorbi "in maxim o saptamana - zece zile, cand ea va fi constituita.