Liderii PSD au agreat, luni, aproape in unanimitate, propunerea avansata de presedintele partidului, Mircea Geoana, in sensul declansarii alegerilor parlamentare anticipate simultan cu organizarea alegerilor locale, solutie care s-ar fi conturat in urma unor discutii purtate cu liberalii. Surse din PSD sistin ca singurul care si-a aratat reticentele fiind vicepresedintele Ion Stan, care a lansat ipoteza ca un astfel de scenariu ar putea fi o capcana intinsa de presedintele Traian Basescu. Varianta organizarii simultane a localelor cu parlamentarele, in vara, a fost agreata si de presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, in timp ce vicepresedintele Vasile Dancu a prezentat o analiza cu argumente pro si contra acestui scenariu. Scenariul a fost impartasit si de liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, care ar fi spus si ca, in cazul in care Guvernul Tariceanu nu va cadea in Parlament sau nu isi va da demisia, va fi fortat la acest gest, printr-o ipotetica suspendare a premierului de catre presedinte, pe motivul inceperii urmaririi penale impotriva lui Tariceanu. Surse din partid au aratat ca, in opinia liderilor PSD, acest scenariu ridica si unele probleme, una dintre acestea fiind ca, dupa alegeri, presedintele sa nu desemneze un premier din partea social-democratilor. O alta ar fi si aceea legata de durata mandatului parlamentarilor, respectiv daca va fi unul plin sau unul limitat la perioada pana la termenul la care ar fi trebuit sa fie organizate in mod normal alegerile. Pe de alta parte, aceleasi surse au mentionat ca una dintre problemele care nu au fost inca decise este legata de modul in care se va ajunge concret la anticipate - prin demisia Guvernului sau prin respingerea in Parlament a unei eventuale restructurari guvernamentale, varianta sustinerii unei motiuni de cenzura fiind respinsa. Geoana le-a mai spus membrilor PSD ca a discutat si a cazut deja de acord asupra acestei variante cu liderii PNL, el mentionand ca urmeaza sa aiba intalniri si cu conducerea PC, in cursul dupa-amiezii de luni, si cu cea a UDMR, in cursul zilei de marti.