In urma scandalului biletului trimis de Calin Popescu-Tariceanu lui Traian Basescu, liderul PSD, Mircea Geoana, a anuntat ieri ca solicita formal demisiile celor doi din functii, urmand ca justitia sa se autosesizeze in legatura cu acuzatiile pe care acestia si le-au adus.
Geoana a mai spus ca PSD va declansa in Parlament si procedurile de "demitere" a premierului Calin Popescu-Tariceanu. Liderul PSD a apreciat ca o "larga majoritate" din Parlament ar vota in acest sens. Intrebat daca PSD va initia o motiune de cenzura, Geoana a raspuns: "Motiunea de cenzura este o variana pe care o pregatim". El a precizat ca social-democratii vor declansa intai procedura de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, intrucat aceasta nu depinde de convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara.
Presedintele PSD a anuntat ca, pana la convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara, social-democratii vor avea consultari intense cu toate partidele parlamentare. "Sa ne gandim nu numai daca si cand pleaca premierul Tariceanu, ci ce punem in loc", a adaugat Geoana, referindu-se la consultarile cu partidele parlamentare.
In opinia lui Geoana, "motiunea de cenzura este o varianta aflata in pregatire de catre un colectiv". "PSD a luat decizia de a declansa suspendarea din functie a presedintelui, va sesiza si Curtea Constitutionala si va face toate demersurile necesare pentru demisia premierului Tariceanu", a declarat Geoana. Potrivit acestuia, Romania este intr-o criza "politica si constitutionala severa", o situatie "de o gravitate fara precedent". PSD considera ca in orice tara democratica un astfel de scandal politic ar fi dus la demisia presedintelui si a premierului. "Demisia celor doi este singura solutie corecta si democratica pentru Romania", a explicat Geoana.

Vacaroiu propune un guvern de tehnocrati

Presedintele Senatului, pesedistul Nicolae Vacaroiu, considera ca un guvern de tehnocrati sau un guvern de uniune nationala reprezinta solutia de iesire din actuala criza politica, precizand totodata ca PSD este pregatit sa intre la guvernare. "Avem un precedent, cunoastem procedurile si nu este o problema, dar pentru asta e nevoie de inceperea de negocieri cu partidele politice parlamentare", a precizat Vacaroiu. El a aratat ca, daca se va opta pentru un guvern de tehnocrati, acesta va trebui condus tot de un tehnocrat. "Daca mergem pe formula unui guvern de uniune nationala, pot fi din fiecare partid doi-trei specialisti curati, neimplicati in afaceri", a adaugat el. "Daca PSD va face guvernul, Mircea Geoana este un foarte bun prim-ministru, dar am spus ca e nevoie de un guvern de tehnocrati", a mai spus Vacaroiu.

Doar referendumul popular decide

Procedura de suspendare din functie a presedintelui tarii presupune ca, dupa ce masura este adoptata de Parlament cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor, aceasta sa fie validata de populatie, prin referendum. Articolul 95 din Constitutie precizeaza ca "presedintele statului poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultatea Curtii Constitutionale, in cazul savarsirii unor fapte grave prin care acesta incalca prevederile Constitutiei". In cadrul declansarii acestei proceduri de suspendare, presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. Propunerea de suspendare din functie a sefului statului poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta presedintelui. Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea presedintelui, mai prevede legea fundamentala.