Aproximativ 3.000 de persoane au participat la mitingul organizat de social-democrati. In zona Casei Studentilor, cea care a gazduit evenimentul, au fost lipite afise cu sloganul "Sa ma demiteti bine", pe peretii cladirii au fost lipite alte afise cu "Decalogul lui Basescu", iar in fata cladirii a fost amplasat un monitor si un sistem de boxe, pentru a permite vizionarea evenimentului si in afara Casei Studentilor.
Primarul democrat al Craiovei, Antonie Solomon, a trimis la locul desfasurarii actiunii doi angajati ai primariei, de la Departamentul Disciplina in Constructii. Acestia i-au avertizat pe organizatorii mitingului - organizatia doljeana a PSD - sa dea jos doua ecrane pe care ar urma sa fie proiectate imagini de la manifestare, intrucat nu aveau autorizatie in acest sens. Presedintele PSD Dolj, deputatul Ion Calin, a tinut sa precizeze ca partidul nu a asigurat transportul niciunui membru sau simpatizant la evenimentul din Craiova, participarea la miting fiind voluntara.
"Nu am pus la dispo-zitie nimic. Fiecare om care vrea sa vina la intalnire o face de unul singur, cu propriul mijloc de transport", a declarat Calin, infirmand astfel zvonurile privind o campanie de strangere de membri pusa la cale de organizatia judeteana a PSD in comunele din Dolj. Doar 15 jandarmi au asigurat linistea si ordinea publica. Discursul presedintelui PSD, care a intarziat 20 de minute la mitingul organizat de propriul partid, a fost, in dese randuri, intrerupt de scandarile unui grup de tineri care se pozitionasera in spatele lui Mircea Geoana: "Basescu 5 minute - Geoana presedinte!".

Geoana le-a cerut romanilor sa spuna "DA" demiterii lui Basescu

Liderul PSD le-a cerut celor prezenti in sala sa iasa la vot pentru a-l demite pe presedintele Basescu. "Nu credeam c-o sa apuc sa spun, dar va cer sa votati 'DA' la 19 mai", a spus Geoana. Discursul liderului social-democrat a inceput cu "Azi la Craiova, maine la Cotroceni!", in aplauzele celor aproximativ 2.500 de simpatizanti si membri social-democrati, adunati in sala. "Miza acestui referendum nu este soarta lui Traian Basescu, pentru ca el este terminat. Adevarata miza este daca ne apucam sa facem ceva pentru Romania. Noi avem nevoie de un presedinte care sa-i uneasca pe romani, nu sa-i dezbine, cineva care sa nu doreasca sa distruga partidele politice. Noi suntem poporul si la 19 mai trebuie sa iesiti la vot", a spus Geoana.
Liderul PSD s-a referit in termeni peiorativi la fap-tul ca Traian Basescu s-a raz-gandit in legatura cu demisia. "A venit momentul adevarului. Traian Basescu a zis ca in cinci minute isi da demisia, si de atunci au trecut 11.380 de minute si nu si-a dat demisia. Pana la referendum mai sunt 32.000 de minute. Atat mai are Basescu pana pleaca acasa. Si pentru ca tot a venit vorba despre renuntarea la demisie, vad ca s-a nascut o noua specie de insecte: razgandacul politic", a mai spus Geoana.
Liderul social-democratilor, Mircea Geoana, a spus ca romanii trebuie sa se hotarasca daca mai accepta doi ani de "haos" sau vor sa faca ceva "cu tara asta". "Basescu a avut o sansa, dar si-a batut joc de ea", a afirmat Geoana.