Deputatul Lia Olguta Vasilescu a declarat ca "daca Vadim Tudor ne va cere sa fim de acord cu acest protocol, noi vom da curs cererii sale si a Biroului Permanent al partidului, pentru ca suntem un partid disciplinat". Ea a spus insa ca majoritatea celor din PRM considera ca PSD este "un partid care are multi membri corupti" si ca "nu vrem ca imaginea noastra sa fie asociata cu ei". "Nici noua nu ne place sa dam explicatii electoratului ori de cate ori un membru PSD da cu subsemnatul pe la DNA", a precizat deputatul peremist, adaugand ca PRM este "un partid de oameni curati, asupra carora nu planeaza suspiciuni", motiv pentru care singurul beneficiar al protocolului nu ar fi decat PSD.

Unii hais, altii cea

Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat ca PRM intentioneaza sa sustina in iunie, impre-una cu PSD, o motiune de cenzura, acest lucru fiind un prim pas pentru realizarea "unei opozitii unite".
In afara lui Miron Mitrea si a lui Viorel Hrebenciuc, care, potrivit unor surse din PSD, ar fi in favoarea semnarii protocolului, PSD a evitat sa se pronunte clar in legatura cu semnarea protocolului, vorbind cel mult despre o colaborare la nivelul grupurilor parlamentare. Lide-rul PSD, Mircea Geoana, a mentionat totusi ca cele doua formatiuni politice se afla in faza de "discutii si negocieri", declarand ca nu a fost vorba de semnarea unui acord la nivel de sefi de partide sau de semnarea unui protocol. "Nu se face nici un fel de protocol.
Singura discutie s-a purtat in jurul unui comunicat de presa, care nu spune decat ca proble-mele privind motiunea de cenzura vor fi analizate si dupa Raportul de tara", a afirmat purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu.