Deputatul liberal Horatiu Buzatu, precum si Mihai Zdreala, membru de partid, si Constantin Savu, simpatizant, s-au imbracat ieri, 23 august, in cadrul unei conferinte de presa, in pionieri si au adus doua steaguri: unul al Partidului Comunist Roman si unul al Republicii Socialiste Romania. Astfel echipati, cei trei au declarat ca este dreptul lor sa se desparta de trecut razand. "Noi credem ca s-a uitat prea repede ce a insemnat perioada comunista in Romania. Am ales ziua de 23 august pentru ca ea reprezinta o sarbatoare furata de comunisti", a explicat Buzatu. El a prezentat in fata presei si o varianta personalizata a "Scrisorii celor sase", celebrul document care acuza sistemul comunist si pe familia Ceausescu, citit in 1989 la radiourile Europa Libera si Vocea Americii. Buzatu a inlocuit in scrisoare numele lui Nicolae Ceausescu cu Mario Oprea, actualul presedinte al PNL Dolj, si numele Elenei Ceausescu cu Dan Mogos, un apropiat al lui Oprea. "S-a instituit un dezgustator si foarte nociv cult al personalitatii", se afirma in scrisoarea catre Mario Oprea.
Buzatu a spus ca nu acuza pe nimeni de nimic, ci doar a vrut sa faca o gluma de 23 august. Acesta a fost inlaturat de la conducerea PNL Dolj in 2005 de catre senatorul Mario Oprea. (D.G.)